„Am avut multe perioade de lipsuri în copilărie. Eu nu cred că o să fiu atât de afectat doar din cauza lipsei hranei. Mai mult o să fiu afectat pentru că nu voi câștiga un joc, sunt un tip foarte ambițios și îmi place să câștig, în general. Cred că în concursul ăsta nu e vorba neaparat de sport, de efort, e mult mai complex. Și e vorba de psihic, de dor, de sentimente, te redescoperi pe tine însuți, descoperi părți ale tale, pozitive sau negative,” declara Cristi Pulhac, înainte de a se aventura în aventura vieții lui, în Republica Dominicană.

La cei 34 de ani, Cristi Pulhac a experimentat tot ce are viața de oferit. A crescut departe de tatăl său, care era marinar, a fost îndrumat de bunic către o cariera de fotbalist, a trecut cu brio peste accidentări care puteau pune punct ascensiunii sale sportive și a trăit în condiții vitrege în lungile cantonamente de la începutul carierei.

 „Cea mai mare înfrângere a mea este că n-am putut să mă lupt cu boala mamei!”, rememora, cu lacrimi în ochi, Cristi Pulhac cea mai dură lovitură din viața sa.  Cea care a reușit să îl țină pe linia de plutire a fost sotia sa, Raluca. De altfel, cele mai grele momente din „Exatlon” pentru fostul fotbalist sunt cele în care Faimoșii au pierdut meciurile de comunicare.

Citește și

Dramă pentru România: Cristina Neagu a primit un diagnostic îngrozitor, după accidentarea din meciul cu Ungaria! Sezon încheiat pentru cea mai bună handbalistă a României!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.