Cu cine lucrezi alături? Un psihopat sau un narcisist?

Comentează
Arhiva foto

Noi toți avem în preajmă oameni bizari, pe care mai bine i-am evita dacă am putea. Necazul este că foarte adesea ne sunt șefi sau colegi. Sau chiar membri de familie. Nu îi putem evita, pentru că nu îi putem alege. Dar este bine să-i identificăm măcar.

Un șef nebun, nebun

De exemplu, dacă ai un șef care nu are încredere în ceea ce faci, tu sau nimeni altul, dacă pentru el toți sunt incapabili, dacă este suspicios și închis, dacă în biroul lui nu se intră decât cu invitație specială, dacă nu iartă și nu uită, dacă poartă sâmbetele unui angajat sau unui coleg, sunt șanse mari să ai de-a face cu o personalitate paranoidă. Cei de acest fel văd numai amenințări, sunt mereu la pândă, te vânează și ascultă pe la uși. Așa e și la serviciu și acasă. Ce e de făcut? Fugi dacă poți. Nu se va schimba.

Un etern visător

Ai un coleg care niciodată nu vine cu voi la o bere, stă în colțul lui și visează tot timpul scoate 3 cuvinte pe săptămână și stă cu căștile în urechi? Nu are niciodată nimic de spus, nu se știe nimic despre viața sa personală și nici nu vrea să se împrietenească cu nimeni? Este posibil să fie puțin schizoid. Nu te teme de cuvândul acesta. Nu înseamnă musai ceva periculos. Tipul respectiv poate chiar e scriitor, are o viață interioară bogată și citește poezii. Poate că e gamer pasionat, oricum treabă multă cu lumea reală nu are. Nu e periculos, dar te cam plictisești cu el.

Borderline

Dacă nu ai avut o colegă arțăgoasă, rea și instabilă emoțional, atunci nu știi cum e să ai de-a face cu o persoană borderline. În general acești oameni se simt triști, spun că viața nu are sens și totul e negru, dar au izbucniri de violență. Nu te înțelegi prea bine cu ei pentru că acum e bine, acum e rău. Sunt foarte instabili emoțional, se enervează ușor și sunt impulsivi. Dacă ai o prietenă borderline, probabil că te sună la orice oră din zi și noapte, și spune că doar așa se manifestă prietenia totală, prin disponibilitate totală. Dacă îi împrumuți bani, ia-ți adio. Cei cu bordeline nu sunt prea disciplinați. Nu te aștepta să economisească și să ți-i dea înapoi.

Micul lăudăros mare

Narcisistul e cel care crede despre sine că e cel mai frumos și mai deștept. Vrea să fie mereu admirat, să aibă parte de atenție. Dacă nu are parte de atenție, suferă și o caută cu încăpățânare. E adesea invidios dacă alții i-o iau înainte. E foarte sensibil la critică și reacționează prost dacă îi face cineva morală. Dacă are ceva de câștigat, nu se dă în lături de la a-i exploata pe alții pentru scopurile sale. Este răzbunător. În general nu se împrietenește cu tine decât dacă are în felul acesta un …public care să-l aplaude. Ca să îl dezamorsezi, stai la distanță și nu intra în jocul lui (sau ei). Nu-i lăuda toate faptele, mașina nouă sau perechea nouă de sandale, ignoră-l cât poți. La un moment dat va căuta pe altcineva care să-i fie public fidel.

Articol de Iuliana Alexa, redactor șef PSYCHOLOGIES România

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!