UPDATE: Ministerul Sănătății a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri

22 aprilie 2017 15:00 De: ,

Deputații au decis că persoanele fizice autorizate vor putea face și activități de distribuție angro de medicamente. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost adoptată miercuri, de Camera Deputaţilor, cu 154 voturi „pentru”, 78 „împotrivă” şi 2 „abţineri”. Proiectul a fost criticat, pentru că ar fi dus la exportul medicamentelor. Ministerul Sănătății a anunțat, sâmbătă, că a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri, astfel încât să fie asigurat necesarul de doze pentru imunizarea copiilor.

UPDATE 22 aprilie, ora 15.00 Ministerul Sănătății a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri, astfel încât să fie asigurat necesarul de doze pentru imunizarea copiilor, a anunțat instituția prin intermediul unui comunicat de presă.

În acest sens, Ministerul Sănătății a demarat procedurile de notificare a Comisiei Europene, un pas necesar în acest sens, deoarece limitarea exporturilor poate fi considerată o ingrădire a liberei circulații a mărfurilor în spațiul Uniunii Europene. Măsura luată acum de Ministerul Sănătății este justificată din motive de sănătate publică.

În paralel cu această măsură, Ministerul Sănătății a solicitat Agenției Naționale a Medicamentului să notifice distribuitorii de medicamente în legătură cu această decizie, iar dozele de vaccin împotriva rujeolei au fost deja blocate în depozite.

Ministerul Sănătății a finalizat procedurile pentru achiziționarea vaccinului tetravalent și hexavalent și a început distribuția lor în țară.

De asemenea, este în curs de finalizare procedura de achiziție de urgență a vaccinului împotriva rujeolei. Ministerul Sănătății va achiziționa 109.000 de doze.

Legea vaccinării, care este acum în dezbatere publică, va rezolva problema stocurilor de vaccin. Actul normativ va impune Ministerului Sănătății asigurarea în depozitul național a unui stoc de rezervă de vaccinuri și consumabilele aferente cel puțin egal cu necesarul anual cu termen de valabilitate de minim 18 luni.

UPDATE 21 aprilie, 13.55: Colegiul Farmaciștilor susține, într-un comunicat de presă transmis vineri, că „principala activitate a farmaciei este și rămâne aprovizionarea pacienților români cu medicamente și nicidecum comerțul paralel”.

Colegiul anunță că această precizare vine în urma apariției unor informații în presă conform cărora farmaciile au primit undă verde la exportul paralel de medicamente, odată cu adoptarea de către Parlament a Legii de modificare a art. 800, alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care persoanele juridice autorizate să elibereze medicamente către populație pot să desfășoare și activitate de distribuție angro.

„Colegiul Farmaciștilor nu a avut niciun fel de aport în discutarea acestei legi, dar respectă dreptul Parlamentului României de a legifera aspecte pe care le consideră oportune. Ca organism profesional, apărăm interesele farmaciștilor, nu cele comerciale, și facem toate demersurile posibile pentru noi, ca instituție, astfel încât serviciile farmaceutice furnizate pacienților români să rămână la standarde de calitate ridicate. Modul de prezentare a informației a acreditat în mod incorect ideea că, de la adoptarea actului normativ, orice farmacie autorizată va putea să comercializeze medicamente atât către pacienți, cât și angro, inclusiv în afara țării. În realitate, cele două tipuri de activități necesită în continuare două autorizări distincte”, se arată în comunicatul remis de președintele Colegiului Farmaciștilor, Dumitru Lupuliasa.

UPDATE ora 20.00 Fostul premier Dacian Cioloş critică proiectul de lege, adoptat miercuri de deputaţi, care prevede posibilitatea ca persoanele juridice autorizate ce eliberează medicamente către populaţie să le distribuie şi angro, susţinând că astfel românii vor rămâne fără medicamente.

„Cu multă ipocrizie, cei care anul trecut ne acuzau că nu ieftinim suficient medicamentele pentru români, azi dau „verde” la exportul paralel al medicamentelor. Altfel spus, luăm măsuri de ieftinire prin decizie instituţională a medicamentelor în România, după care politicienii „preocupaţi” de binele românilor vin cu o lege care permite firmelor să re-exporte medicamente intrate ieftin pe piaţa românească. Asta înseamnă că pacienţii români nu vor găsi pe piaţă unele medicamente tocmai pentru că sunt ieftine, iar unii „băieţi deştepţi” vor face bani pe seama „patriotismului” de faţadă al unor decidenţi”, a scris Dacian Cioloş, pe Facebook.

La rândul său, fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu spune că pacienţii români vor rămâne fără medicamente din cauza exportului paralel al acestora direct de la farmacie, prin adoptarea acestui proiect.

„Exportul paralel de medicamente este un mecanism comercial legal, dar profund imoral faţă de pacienţii români, prin care un distribuitor scoate medicamentele de pe piaţa română (unde ar fi obligat să le vândă ieftin) pe pieţe europene, unde le poate – în mod legal – vinde la preţuri mult mai mari. În timpul mandatului meu am abordat această problemă definind obligaţia de serviciu public – ordinul de ministru conceput şi pus în transparenţă de echipa mea impunea distribuitorilor să aprovizioneze piaţa farmaceutică internă înainte de a da medicamentele la export paralel. Acum două luni, după multă presiune publică, ministrul Sănătăţii semnează ordinul de ministru respectiv”, a precizat Voiculescu, într-o postare pe reţeaua de socializare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art.800 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,  și dă posibilitatea persoanelor juridice autorizate care eliberează medicamente către populaţie să desfăşoare şi distribuţie en-gros de medicamente.

Inițiatorii proiectului sunt mai mulți deputați PSD, printre care și președintele comisiei de sănătate din Camera Deputaților, Corneliu Buicu. Proiectul a fost respins de Senat anul trecut, însă la votul final, în Camera Deputaților, a primit vot de adoptare. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Parlamentarii spun în expunerea de motive că propunerea legislativă urmărește armonizarea legislației naționale cu cea europeană și, în plus, se urmărește aplicarea principiilor de legitimă concurență, prin cunoașterea exactă a nevoilor populației și reglarea pieței medicamentelor, atât în privința varietății produselor cât și a prețului.

Proiectul este semnat de parlamentarii PSD Buicu Corneliu-Florin, Ciolacu Ion-Marcel, Mocioalca Ion, Munteanu Ioan, Nassar Rodica, Nica Nicolae-Ciprian, Radulescu Catalin-Marian, Savoiu Ionut-Cristian si Chelaru Ioan), și parlamentari ai minorităților (Ibram Iusein, Manolescu Oana, Marocico Ion, Vainer Aurel).

Loading...
Vezi ultimul video postat pe libertatea.ro
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro