De la decesul lui Iurie Darie (în noiembrie, 2012), Anca Pandrea n-a mai fost în vacanță. Actrița refuza de fiecare dată să părăsească Bucureștiul, în ciuda insistențelor amicelor sale.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/09/anca-pandrea-miron-1024x616.jpg)
Chiar dacă timpul trecut nu a reușit să vindece rănile provocate de pierderea celei mai dragi persoane din viața sa, Anca Pandrea a acceptat, în cele din urmă, și o ieșire de câteva zile, departe de casă. Cel care a reușit să o convingă a fost nimeni altul decât Miron Cozma. La două luni de când fostul lider al minerilor, Miron Cozma, îi călca pragul casei, pentru a o duce la un eveniment sportiv, acesta a invitat-o într-o minivacanță de câteva zile pe meleaguri oltenești. Anca Pandrea și Miron Cozma, împreună cu mai mulți prieteni, s-au cazat la Corabia și au vizitat Mănăstirea Plăviceni, acolo unde se află o parte din moaștele lui Mihai cel Viteaz și Sfânt.
”Nu mai fusesem plecată de când Iura nu mai este. Am stat la Corabia, dar înainte ne-am oprit la Sprâncenata. Miron Cozma îi anunțase că venim și am fost așteptați cu pește și saramură. Ne-am continuat drumul, iar a doua zi am ajuns la mânăstirea Plăviceni, unde moaștele lui Mihai cel Viteaz și Sfânt au fost scoase afară, în prezența mai multor preoți din mai multe localități. Apoi, 50-60 de femei au făcut toată noaptea sarmale de post, în foi de viță. Seara am încheiat-o la un prieten de-ai lui Miron”, a povestit Anca Pandrea pentru Libertatea.
Și-a donat toți banii din geantă!
După ce a participat la cina dată de amicul lui Cozma și a ascultat muzica artiștilor care le-au cântat, Anca Pandrea a mers din masă în masă pentru a le cere celor prezenți să doneze bani pentru biserică! Înaintea acestora, actrița își dăduse, în același scop, toată suma pe care o avea în geantă (700 de lei).
”M-am dus la ei și le-am zis să dea bani nu doar pentru muzică, ci și pentru biserică. I-am strâns eu și apoi i-am dat starețului. M-am dus cu mâna întinsă la fiecare masă și nu m-am mișcat de lângă ei până nu au dat și pentru biserică”, a mai povestit actrița.
S-a aruncat în piscină
Anca Pandrea nu a ascuns nici faptul că, în aceeași seară, a sărit în piscina din incintă, să facă baie. ”Eu dacă văd apă, acolo sunt. M-am aruncat în piscină la ora 22”, a adăugat aceasta. Actrița a mai spus și că i-a dus starețului o fotografie cu ea și cu Iurie Darie, pe care acesta a pus-o la altar, pentru ca oamenii să se roage pentru ei.
Reacția Mariei Constantin, după ce soțul ei a spus totul despre relația lor, a venit la doar câteva minute. “ Când românii se…”
Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c18b0cf6cb70ba56cbc33e4a7750180e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_23ceea4415847a2641e67cc1c1bcda68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_ddc217c77db05a247cd7c07569df0c64.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ccccd963895f2ecbf5f43f9b5f844320.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_31e642b3d85c78f32cd399ad314bf627.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_71a5bd165cc0d63d05c4594185b0cfd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5651de728581158461348bcb8bce48b9.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_a705b70135bef2a03d9f1938d5acc044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d74f1b18d6b409cf90ea41d719223384.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_352a5a3a4fa8c112f41fd72ad380c289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_89d350f0751aaab97e3d20c1f50d58fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c1eaf64652ea55de56e1ea9dda100200.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_079bd4deb65d349693a2e07607cc809e.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8e675e64889ca120a1630cf5cf7ee277.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_35681ab80b2184cf3680114c6711f61a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tribunalul-bucuresti-si-csm-dupa-ce-pnl-a-lasat-de-inteles-ca-pucista-alina-gorghiu-are-pile-in-instante-presiuni-asupra-judecatorilor--replica-liberalilor-lui-ilie-bolojan-e1783010159915.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/kelemen-hunor-guvernul-e-varza-parlamentul-e-varza--nicusor-dan-a-scapat-de-critici-e1782969041561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ciucu-ginghina-si-maruta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/radu-valcan-sezonul-10-insula-iubirii-2-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d64d27dd353f550f50530bd92a5c33b5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-a-anuntat-cu-ce-propuneri-va-merge-pnl-la-consultarile-cu-nicusor-dan-e1778845904607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bagaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/s3-ed11-mituri-despre-aparatul-dentar-yt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/examen-oftalmologic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vitrina-luxoasa-intr-un-magazin-de-bijuterii--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1783005468761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/three-beautiful-girls-standing-by-airport-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-2026-geografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/subuecte-biologie-anatomie-bac-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-fizica-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/subiecte-bac-chimie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viorel-pasca-coordonatorul-azilelor-ilegale-din-bihor--foto-inquam-photos-george-calin-e1782998612307.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/premierul-interimar-ilie-bolojan-sustine-o-declaratie-de-presa--foto-hepta-scaled-e1782997142617.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/prmii-kilometri-de-asfalt-din-judetul-iasi-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viata-dupa-pandemie--foto-ilustrativ-shutterstock1802553517-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.