05 Dec. 2017 20:59 , de Cătălin Doscaș

“Noaptea, ca plugarii”. O firmă care produce lenjerie de corp deszăpezește județul Botoșani

Distribuie

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri – Botoșani, subordonată Consiliului Județean, a atribuit un contract de peste 28 de milioane de lei pentru deszăpezirea a 651,5 kilometri de drumuri. Contractul, un acord-cadru care presupune încheierea de contracte subsecvente, dacă situația o impune, a fost câștigat de firme controversate și a fost publicat pe site-ul de licitații publice în noaptea de 30 noiembrie.

Contractul pentru drumurile din Botoșani, valabil pentru 32 de luni, a fost împărțit în patru loturi, fiecare lot fiind aferent unei baze de operare. Prețul estimat în anunțul de participare – 29.291.400 de lei, fără TVA. Loturile au avut câte un singur ofertant și au fost atribuite pe 24 noiembrie, pentru suma totală de 28.727.872 de lei.

Lotul 1, care presupune deszăpezirea a 170,3 kilometri din jurul bazei de lângă municipiul Botoșani, a fost câștigat de S.C. Big Conf S.R.L. La fel și lotul 3, aferent bazei Săveni, în “curtea” căreia se află 162,2 kilometri de drum. În cazul ambelor loturi a fost depusă câte o singură ofertă. Big Conf S.R.L. și-a adjudecat cele două loturi pentru 14.146.200 lei fără TVA.

Cum se “croșetează” zăpada

S.C. Big Conf S.R.L. are obiect principal de activitate „Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp)”. Potrivit Registrului Comerțului, firma este deținută de Marilena Conțac, are 182 de angajați, o cifra de afaceri de 61.078.523 lei și un profit declarat de 4.850.450 lei. Presa locală a relatat că Marilena Conţac este nora fostului președinte social-democrat al Consiliului Județean Botoșani, Constantin Conțac, dar și că acesta din urmă este văr cu liberalul Gheorghe Flutur, președintele Consiliul Județean Suceava. Mai mult, potrivit IncomeMagazine, una dintre firmele controlate de familia Conțac, Con 2000 SRL, ar fi făcut donații de 30.000 de lei Partidului Democrat-Liberal, înainte de 2010.

Constantin Conțac, fostul președinte PSD Botoșani, fotografiat în 2009 alături de un utilaj folosit la deszăpezire (sursa foto: Botoșăneanul)

În octombrie 2012, Constantin Conțac a fost condamnat la trei de închisoare cu executare pentru spălare de bani, în formă continuată și trei infracţiuni de fals în declaraţii. Alături de fostul șef al PSD Botoșani a fost condamnat și fiul său, Liviu Conțac, pentru aceeași faptă, tot la trei ani cu executare.

Constantin Conțac, fostul președinte PSD Botoșani, fotografiat în 2009 alături de un utilaj folosit la deszăpezire (sursa: Botoșăneanul)

Liviu Conțac, fost director al Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri – Botoşani a fost acuzat, alături de tatăl său, că în perioada 2002-2006 a făcut afaceri din bani publici, “constând în contracte de prestări servicii având ca obiect activităţi de întreţinere a drumurilor şi, respectiv, transport materiale”. Constantin Conțac a fost eliberat în octombrie 2013, după ce magistrații Tribunalului Botoșani au respins recursul procurorilor DNA Suceava împotriva eliberării condiționate. Datorită vârstei, Constantin Conțac a stat după gratii un an, adică o treime din pedeapsă.

Lotul doi din Dorohoi, via DNA

Potrivit acordului cadru pentru deszăpezirea județului Botoșani, atribuit de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, 175,1 kilometri de șosele vor fi curățate de Tehnic-Asist S.R.L.

Statul plătește 7.836.744 lei, fără TVA, pentru serviciile aferente bazei de la Dorohoi. Fostul administrator al societății, Mirel Vlas, a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la șantaj în formă agravată, în aprilie 2016.

Numele său apare în dosarul de corupție al fostului președinte PSD Satu Mare. Potrivit procurorilor anticorupție, Mircea Govor, pe vremea când era vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, a șantajat un avocat, în prezența lui Mirel Vlas, pentru a favoriza societatea omului de afaceri să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment. Acestea ar fi fost organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice.

Potrivit DNA, “această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de inculpatul Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel) să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpat”.

În prezent, Tehnic-Asist S.R.L. este controlată de Daniela Vlas, soția lui Mirel Vlas, iar dosarul în care acesta este judecat alături de fostul președinte PSD Satu Mare este pe rolul Tribunalului Satu Mare. Următorul termen este pe 16 ianuarie 2018. Potrivit Ministerului de Finanțe, Tehnic-Asist S.R.L. a raportat în 2016 o cifră de afaceri de 96.747.528 de lei, un profit de 3.087.029 de lei și 187 de angajați.

Societatea a câștigat anul acesta și contractul pentru reparația pistei numărul 1 de la Aeroportul Internațional “Henri Coandă” Otopeni. Lucrările au fost terminate în luna noiembrie și au costat 710.560 euro.

De la cel mai scump WC din țară, la deszăpezire

Ultimul lot din contractul de deszăpezire din Botoșani, pentru 143,9 kilometri de șosea, a fost atribuit societății Cornell’s Floor S.R.L. pentru 6.744.928 lei. Suma este mai mică cu 837 de lei față de valoarea estimată de Direcția de Drumuri. Societatea este deținută în prezent de Elena Țiprigan, o tânără în vârstă de 25 de ani, dar în trecut firma a fost controlată de frații Marcel și Cornel Bârsan.

În 2013, numele firmei a apărut într-un scandal legat de atribuirea unui contract, la preț supraevaluat, pentru construirea unei toalete pentru școala din comuna Coțușca, județul Botoșani. Presa centrală a relatat că primăria din localitate, condusă atunci de edilul liberal Dan Vezeteu, a plătit peste 420.000 de lei pentru o construcție în suprafață de 99 metri pătrați, în condițiile în care ar fi putut încredința lucrarea unei alte firme, la jumătate din preț. La finalul aceluiași an, Cornell’s Floor S.R.L. a mai câștigat un contract pentru reabilitarea unui cămin cultural în comuna Ungureni. Societatea a încasat 500.000 de euro, sumă care ar fi fost echivalentă cu bugetul pe un an al localității botoșănene.

Zeci de mii de euro pentru un kilometru de drum

Acordul-cadru pentru deszăpezire, cu cele trei societăți, a fost încheiat pentru suma de 28.727.872 lei și publicat pe site-ul de licitații publice în noaptea de 30 noiembrie, la ora 01.30 de minute. Fiecare lot, din cele patru, a avut câte un singur ofertant.

Un calcul simplu arată că pentru fiecare kilometru, din cei 652 licitați de Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani, statul va plăti aproape 43.000 de euro. Asta în cazul în care nu vor mai fi încheiate contracte subsecvente, ”dacă situația o impune”.


Citește și:

Zeci de milioane de euro pentru deszăpezirea a două județe, câtorva tronsoane de drumuri și a unei bucăți din A2. Cât plătește CJ Teleorman

O firmă trimisă în judecată de DNA deszăpezește județul Ilfov până în 2021

Loading...
Comentarii