Mihaela Abaza a suferit un accident înfiorător, acum aproape un an. În dimineața zilei de 8 iunie, polițista se întorcea din misiune, iar într-un moment de neatenție, a alunecat și a căzut pe scări. Femeia s-a lovit puternic la cap iar leziunile au fost destul de serioase și a intrat în comă. Mihaela Abaza are 39 de ani și a suferit o plaga craniană și un hematom intercerebral. A fost operată de medicii de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, iar încet-încet, starea a început să i se amelioreze.

Poate să ducă o viață relativ normală

Colegii polițistei s-au supărat atunci când au aflat ca aceasta nu va mai lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, arată bzi.ro.

Prin ordinul ministrului MAI, Mihaela Abaza a fost trecuta în rezerva ca ofițer de poliție și a primit o pensie de invaliditate. Decizia ministrului a fost luata în luna martie, însa colegii polițistei au aflat recent ca aceasta s-a pensionat.

Mihaela Abaza nu și-a revenit complet nici acum, dar poate să ducă o viață relativ normală. Polițista are un copil de trei ani.

Sursa foto: bzi.ro

EXCLUSIV/ Sergiu Băhăian, „călăul de boschetari”, primul interviu din penitenciar: „Lăcomia m-a împins să fac asta” – VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.