Povestea uimitoare a Mălinei, voluntarul din Kenya adoptat de un trib. A fost botezată Waceera, „călătorul care aduce schimbarea”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Mălina este o tânără voluntară care a reușit ceva ce puțini români au făcut până acum: a făcut voluntariat în Kenya și a predat educație civică copiilor de acolo, ba chiar a fost adoptată de un trib. Fata a trăit în condiții greu de imaginat și a povestit experiența uimitoare de acolo și spune că se va întoarce: pentru a construi din banii ei o școală. A fost păcălită de un politician local, care a câștigat bani de pe urma ei, dar cele mai de preț cunoștințe le-a dobândit înțelegând că acolo trăiește o lume paralelă, unde albii nu există pentru localnici!
Mălina provine dintr-un sat din Dâmbovița iar de la 14 ani a ajuns în București, unde a făcut Facultatea de Drept. A preferat însă să se dedice voluntariatului și s-a înscris în diferite asociații de sprijinire a copiilor defavorizați.
„Pe românește, am făcut orice, mai puțin drept”, spune ea. Marea aventură a vieții ei a trăit-o anul trecut într-o zonă rurală din Kenya, departe de civilizație, unde a plecat timp de trei luni ca voluntară la sfârșitul facultății. Acolo a fost adoptată de un trib local și „botezată” Waceera, relatează viitorulromaniei.ro.
Mălina mărturisește că a ajuns în Kenya pentru că acolo era nevoie de ea și a ajuns într-o zonă rurală, ca să predea la o școală.
”Am văzut cu adevărat ce înseamnă diferențele sociale, culturale, economice, climatice și așa mai departe. M-a șocat totul pentru că totul era diferit. Uite, acum îmi aduc aminte că la ei nu existau reclame, filme sau emisiuni TV în care să apară oameni albi. Totul este adaptat locului, de la serialele cu adolescenți până la spoturile Coca Cola. Parcă sunt două lumi paralele, care nu se intersectează deloc, niciodată” spune ea.
Mălina a intrat într-un program local derulat de un politician, care i-a asigurat totul. Cel puțin pe hârtie, pentru că nimeni nu a văzut nici un ban de la el.
”Numai că gazda mea, o femeie bolnavă de HIV și foarte săracă, n-a primit niciun ban. În loc să fiu o sursă de venit pentru ea, am fost o adevărată povară. Încă o gură de hrănit, încă un telefon de încărcat – da, se făcea economie și la curentul electric. Am experimentat pentru prima dată ce înseamnă să adormi flămândă și să nu te speli cu săptămânile. Politicianul îmi spunea mie că asta e singura cale de a trăi în Kenya, iar celor de la AIESEC că o duc foarte bine și-s fericită”.
Într-un final a înțeles că acesta o exploata doar pentru a primi alocațiile pentru proiect, pe care le folosea la bunul său plac, iar Mălina era un adevărat trofeu pentru el. O ducea la întruniri, o prezenta liderilor, până ce ea și-a dat seama și i-a spus ”stop”. Atunci el și-a retras sprijinul, dar românca a preferat să rămână în Kenya.
Mălina a ajuns să fie practic, adoptată de un trib de acolo. Femeile au botezat-o Waceera
”Aceasta este probabil cea mai frumoasă parte a experienței. Câți europeni se pot lăuda c-au fost adoptați de un trib african? Ei bine, mie mi s-a întâmplat. M-am apropiat mult de femeile unui trib local și am început să petrec timp cu ele, să le observ traiul zilnic, să le înțeleg obiceiurile. În perioada aceea am conștientizat cât de norocoasă sunt că m-am născut într-o țară care mi-a permis, ca femeie, să fac școală, să văd lumea, să fiu liberă. Le-am făcut un cadou substanțial, iar în semn de recunoștință, ele m-au acceptat în trib. M-au botezat Waceera, care înseamnă „călătorul care aduce schimbarea”.
Ca să ajungă la școală, Mălina se trezea la 5.30 dimineața, mergea pe jos cam cinci kilometri iar apoii lua autobuzul încă 30 de kilometri. Apoi lua boda boda”, un scuter taxi, foarte des întâlnit pe acolo, care după alți zece kilometri o lăsa la școală, aflată în mijlocul culturilor de cafea.
”Sălile de clasă nu aveau nici măcar table de scris, nici geamuri și nici uși. Școala nu era zugrăvită, iar cancelaria profesorilor arăta ca o magazie. Dar așa cum era, pentru mine a rămas unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Energia de acolo era minunată. Copiii aveau uniforme albastru cu galben. În pauze alergau și chiuiau haotic, zici că erau albine. Orele mele au fost puțin revoluționare. Predam afară, pe iarbă, într-o manieră logică și atractivă, în condițiile unui sistem local în care educația se face prin memorie și nuia” își amintește Mălina.
Sursa foto: viitorulromaniei.ro
Citește și: Ștefi, fetița care învață la lumina lanternei, riscă să ajungă din nou în stradă. Primăria i-ar da un container, dar nu promite nimic
MrJohny 21.11.2023, 01:14
Felicitări și multe realizări în continuare!