Un gălăţean de 26 de ani așteaptă de două zile să primească chitanța pentru cei 62 de lei plătiți la întretinere. Aceasta deoarece tânărul a decis să achite suma în monede de 5 bani, adică o pungă de 2,5 kilograme.
Iniţial, administratora nici măcar nu a vrut să îi accepte banii, spunându-i să meargă la bancă dă îi schimbe. În cele din urmă, a fost nevoită să accepte, însă activitatea s-a blocat de atunci. Ieri, femeia a reușit să numere cam 20 de lei, bănuţ cu bănuţ.
În acest timp, Ionuţ Popa așteaptă răbdător chitanța. ”Totul a început după ce mi s-au făcut şicane aici,
la asociaţie”, ne-a explicat tânărul. ”Nu mi-au dat actele pentru debranşare, apoi m-au facturat la întreţinere cu două persoane deși nu stă nimeni în apartament. Aşa am vrut eu să plătesc pentru ce mi s-a făcut. Am mers şi am schimbat banii, mi-a luat cinci minute şi gata! Aşa poate nu o să îmi mai facă aşa ceva. Dar îmi dă chitanţă strict pe cât numără şi e clar că va dura“, a spus Popa.
În acest timp, administratora contoriza de zor bănuții. ”Am tăiat chitanţă pentru 24,5 lei, cât am numărat ieri. Domnul are de plată 62,24 de lei”, a spus femeia supărată.