20 Dec. 2016 23:00 , de Radu Nistor, Valentina Postelnicu

Început promițător pentru noii aleși. Parlamentarii au chiulit din prima zi de muncă | REPORTAJ

Distribuie

Început promițător pentru noii aleși. Parlamentarii au chiulit din prima zi de muncă. Nu au lipsit nici emoțiile, pentru parlamentarii aflați la primul mandat: s-au încurcat la înregistrarea electronică a prezenței, nu au știut cum să ajungă în plen și s-au rătăcit pe holuri, în căutarea birourilor parlamentare.

Mulți dintre parlamentarii noi au preferat să vină la plen cu câte un coleg de partid cu experiență, aflat la al doilea sau al treilea mandat, care le dădea indicații cum să folosească cartelele magnetice și cum să ajungă în sala de plen. Unii primeau și sfaturi, cum să vorbească cu presa, unde se află bufetul și unde pot să mănânce ieftin, la prânz.

mara-mares parlament

Parlamentarii au preluat, se pare, și năravurile foștilor aleși, ținând cont că la Camerra Deputaților, în prima ședință de plen au fost prezenți doar 256 din totalul de 329 parlamentari. Și la Senat au lipsit 10 parlamentari.

Prima zi de muncă la Parlament l-a intimidat chiar și pe decanul de vârstă al Senatului, chirurgul Leon Dănăilă.  'Eu sunt un tânăr politician, nu un politician tânăr. Şi, fiind pentru prima dată, sunt intrat în politică de o lună de zile aproximativ. Eu sunt chirurg, n-am emoţii la operaţii foarte grele, dar aici am un pic de emoţie drept să vă spun', a mărturisit Dănăilă.

leon danaila

Tinerii parlamentari au fost zgârciți în declarații. Au preferat să ignore întrebările presei și au fugit repede în plen.

O apariție interesantă a fost fiica baronului de Prahova, Mircea Cosma. Andreea Cosma a venit la Parlament împreună cu fratele său, Vlad Cosma, fost parlamentar. O apariție discretă, ea a preferat să stea mai mult la bufetul Camerei, la o cafea și la începutul ședinței a intrat direct în plen, fără a face declarații. Andreea Cosma este trimisă în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

cosma-2

Băsescu i-a trimit o fotografie Elenei Udrea, în timpul plenului; Alina Gorghiu, cu ochii în telefon

Nici fostul președinte al României, Traian Băsescu, acum senator PMP nu s-a agitat prea mult în prima zi a sa de senator. Băsescu a preferat să se uite pe Facebook în timp ce de la tribună vorbea venerabilul Leon Dănăilă. Mai mult, el i-a trimis o poză Elenei Udrea, cu mesajul 'La școală', în imagine aflându-se în banca din sala de plen.

El a recunoscut că i-a trimis Elenei Udrea fotografia după ce aceasta l-a sunat să îl întrebe cum se simte. 'Pentru că m-a întrebat cum mă simt şi am răspuns: «În bancă, ca la şcoală». A sunat să mă întrebe cum mă simt din nou în Parlament, că eu am mai fost până în 2000. I-am spus: «În bancă, ca la şcoală»', a spune Traian Băsescu, pentru News.ro.

Tot o astfel de preocupare a avut și fosta șefă a liberalilor, Alina Gorghiu care a preferat compania telefonului, decât să fie ochi și urechi la ceea ce se discuta în sala de ședințe.

gorghiu-telefon

 Noii aleși, mulțumiți de prețurile de la restaurantele din Parlament

Alți aleși au dorit să vadă cu ochii lor prețurile  de restaurantele Parlamentului și au dat fuga să mânânce o ciorbă și o friptură. 'Nu e chiar scump aici, dar cu 15 lei sau 20 se poate mânca și în oraș un meniu. E ok, că nu voi scoate mulți bani pe mâncare. Dacă se va lucra ca până acum, doar 2-3 zile pe săptămână, îmi rămân și ceva bănuți', ne-a spus un tânăt deputat.

Unele doamne, proaspăt alese, își făceau probleme cu ținutele. 'Aici trebuie să ai zilnic haine de firmă. Nu prea merge să vii îmbrăcată cu haine ca la birou. Trebuie să îmi aduc de acasă un portbagaj de lucruri', spunea o tinerică aleasă.

Medicul Bacalbașa nu este impresionat de noul loc de muncă. 'Parlamentul e o clădire, rămâne de văzut care va fi realitatea luptelor grele pe care le avem de dus aici', a declarat el pentru Libertatea, adăugând că și 'Casa Albă, în urmă cu 200 de ani,a fost tot o clădire ostentativă în raport cu gustul epocii'.

Întrebat ce își propune să realizeze, ca parlamentar, medicul a răspuns: 'Scoaterea României din sistemul colonial actual'. Nicolae Bacalbașa afirmă că sunt două căi de a face acest lucru, una democratică și una prin poporul care nu mai suportă.

Promisiuni de început de mandat: Eliminarea pensilor speciale și a chiulului în Parlament; Aleșii nu mai pleacă nici în vacanța de iarnă!

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, promite reforme importante în Parlament. El spune că nu dorește ca noul Legislativ, în care are majoritate, să voteze legi prin care sunt oferite beneficii senatorilor şi deputaţilor, iar PSD analizează dacă este constituţional ca legea care instituie pensii speciale pentru parlamentari să fie abrogată.

Un mesaj dur le-a transmis Dragnea colegilor din grupul PSD: nu va tolera absenţe de la serviciu deoarece funcţia de parlamentar este un serviciu public şi nu va fi de acord să înceapă iar un concurs de plecări în excursii prin tot felul de ţări, în schimb de experienţă'.

Liderul PSD este pus pe treabă. Le cere colegilor să nu plece în vacanţă, în perioada următoare pentru că imediat după instalarea Guvernului vrea ca Parlamentul să voteze bugetul de stat pe 2017, până cel târziu în jurul datei de 15 ianuarie.

Înainte de a le transmite directivele pentru noul mandat, Dragnea a primit colindătorii veniți la Palament. A ascultat cântelece tinerilor și la final le-a împărțit cadouri. Nu înainte de a se fotografia cu grupul de colindători, îmbrăcați în haine tradiționale.

liviu dragnea

Miercuri, noul Parlament își va alegea președinții celor două Camere. Numele vehiculate sunt Liviu Dragnea, la Camera Deputaților și Călin Popescu Tăriceanu, la Senat. În plus, deputații și senatorii vor depune jurământul de credință, în plen.

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Cum a luat foc apa din fântânile arteziene inaugurate în Piaţa Unirii
Loading...
Comentarii