Marius G. trăia din anul 2000 în Spania, în apropiere de Barcelona, notează 24.hu. Românul a reușit să țină ascunsă crima comisă în Ungaria în urmă cu 22 de ani.

În urmă cu câteva luni, bărbatul a fost arestat în baza unui mandat european, emis de Poliția maghiară. Anchetatorii au reușit să îl identifice după ce au lucrat mai bine de 20 de ani la acest caz. Marius G. a fost extrădat în Ungaria pentru a fi judecat.

Românul este acuzat că, în 1996, a ucis un angajat al căilor ferate maghiare, Károly T. Atunci, românul avea 19 ani și venise la Budapesta pentru a-și găsi un loc de muncă în construcții. Acolo s-a întâlnit cu un alt român, Remus G, care i-a propus să se prostitueze pentru a face rost de bani.

Potrivit procurorilor, bărbații au luat trenul până în Kiskunfelegyhaza, o localitate din centrul Ungariei. Au mers în casa unui maghiar cu care au întreținut relații sexuale. Spre dimineață, cei doi români au încercat să-l jefuiască pe proprietarul casei, care, însă, s-a trezit din somn.

Marius G. a fost acuzat că l-a înjunghiat de mai multe ori pe maghiar în piept, în gât și în față, cu un cuțit de 22 de centimetri, relatează baon.hu. Ulterior, împreună cu complicele său, a furat bijuterii, dar și un video recorder. Nu mai puțin de 33 de răni au fost descoperite pe trupul victimei.

Procurorii maghiari au reușit să-l identifice inițial pe complicele ucigașului, pe baza probelor ADN. Au dat și de urma lui Marius G, găsind indicii similiare în cazul unei infracțiuni comise de individ în Franța.

Marius G. nu și-a recunoscut fapta, spunând că el nu a fost în acea noapte în casă, ci doar celălalt român care ar fi întreținut relații sexuale cu gazda. Ca alibi, românul a afirmat că s-a întâlnit abia dimineață cu complicele său, în fața casei, susținând că nu avea idee despre ceea ce se întâmplase.

Românul a fost condamnat la 13 ani de închisoare, decizia instanței putând fi atacată prin recurs. Pe toată durata procesului, el va rămâne încarcerat.


Citește și: În această noapte trecem la ora de iarnă. Cum ne influențează sănătatea schimbarea orei


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.