10 Aug. 2018 19:46 , de Cătălin Schipor

Șapte persoane în pericol de înec pe litoral, din cauza valurilor mari și a curenților. Una este dată dispărută

Distribuie

Valuri mari și curenți puternici pe litoral. Altfel spus, risc mare de înec. Deși au arborat steagul roșu ce interzice scăldatul, salvamarii au fost ignorați chiar și de către adulții însoțiți de copii. Vineri, în doar câteva ore, au fost nu mai puțin de șapte persoane în pericol de înec, una dintre acestea fiind dată dispărută, iar alta fiind transportată în comă la spital.

Valurile sunt spectaculoase, dar uneori pot fi mortale. Forța lor este foarte mare, iar curenții puternici te pot dezorienta rapid și este nevoie de doar câteva secunde ca să ajungi sub apă.

„Facem continuu apel, la turiști în special, să nu intre în apa mării atunci când sunt valuri și curenți puternici. Acest lucru este semnalizat prin steagul roșu de pe foișoarele salvamarilor. Trebuie să înțeleagă că este pentru binele lor. O vacanță frumoasă se poate transforma oricând într-o tragedie. Cu tot efortul depus de colegii mei și de către salvamari, nu mereu putem învinge forțele naturii, a declarat plt. Anca Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Au fost probleme pe toate plajele, din sudul litoralului din Vama Veche și până în nord, în stațiunea Mamaia. Pompierii cu ambarcațiunile de salvare, echipajele medicale de pe autospecialele Serviciului de Ambulanță, SMURD, elicopter și salvamarii au avut bătăi de cap.

Astfel, în cursul zilei de vineri, au fost salvați un copil de 11 ani, în stațiunea Mamaia, trei persoane în stațiunea Jupiter,  o persoană în Vama Veche și o alta pe plaja 3 Papuci din Constanța, transportată cu elicopterul la spital, în comă.

În Eforie Nord, o persoană care s-a avântat în valuri nu a mai fost găsită, echipajele de intervenție fiind nevoite să abandoneze misiunea de căutare din cauza curenților foarte puternici.

Sursa Foto SAJ Constanța

Citește și: VIDEO/ Ultima noapte de întuneric și prima dată când s-a aprins becul într-un cătun pierdut din Apuseni. Au așteptat o sută de ani să primească lumină

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
A început ediția a noua a Convenției Internaționale a Tatuajelor
Loading...
Comentarii