VIDEO EXCLUSIV/ Testul suprem pentru bloggerițele de modă! ”Fabuloasele” Alina Tanasă și Diana Enciu și-au evaluat hainele! “Nu am mai făcut niciodată asta!”

Comentează
Arhiva foto

Aina Tanasă și Diana Enciu sunt admirate pentru outfit-urile abordate și reușesc să capteze atenția la fiecare apariție. Zilele trecute le-am întâlnit, evident, la un eveniment cu ștaif, unde studiau…haine. Prin urmare, le-am provocat pe cele două bloggerițe de modă să își evalueze public vestimentațiile.

Test suprem pentru Alina Tanasă și Diana Enciu. Fetele ne-au arătat, piesă cu piesă, outfiturile, iar la final am aflat și cât valorează hainele de pe ele. Se îmbracă în funcție de inspirație și de timp. “Nu sunt toate noi, deci nu știu exact prețul la fiecare. Cizmele mele sunt Sophia Webster, fusta și bluza sunt de la Zara, turbanul este 600 lei, de la Mathis, l-am achiziționat de curând și este în trend, ochelarii de la Gucci. Cred că undeva la 1200 de euro maxim, din care 600 de euro sunt ochelarii”, a precizat Alina Tanasă.

O valoare apropiată are și costumația Dianei. “Eu port două piese semnate de un designer român, este brandul Manuri, nu știu cât costă exact, cred că undeva la 2000 -2500 lei, o pereche de pantofi semnați Gordana Dimitrijevic, un designer din Paris pe care îl adorăm noi foarte tare și cerceii aceștia cred că sunt H&M. Cred că undeva la 800-1000 de euro”, a declarat, pentru Liberatatea, Diana Enciu. Bloggerițele au recunoscut că testul a fost o premieră pentru ele. “Nu am mai făcut niciodată lucrul acesta, E un pic nou pentru noi, suntem așa un pic emoționate, nu am vorbit niciodată de cât costă piesele pe care le purtăm”, a punctat Alina.

Fabuloasele își vând hainele

Alina și Diana dețin o garderobă impresionantă care se îmbogățește pe zi ce trece. Prin urmare, fetele au decis să renunțe la o bună parte din haine. “Vrem să organizăm un târg, un sale, pentru că avem foarte multe haine”, ne-a spus Alina. “Fanii care ne urmăresc, ne tot scriu că își doresc să cumpere piesele noastre, așa că ne-am gâdit să pregătim niște prețuri speciale ei și îi așteptăm la acest eveniment”, a completat Diana. La magazinul Obor nu au ajuns, dar consideră că și de acolo ar avea ce să achiziționeze. “În zona aceea de țesături și de accesorii, de mercerie, cred că sunt o grămadă de piese pe care le poți utiliza și aplica pe propriile piese”, este de părere Diana.

Se îmbracă și de la second-hand

Fetele ne-au mărturisit că în garderoba lor se găsesc și obiecte care nu sunt noi.”Mergem în second hand-uri, cel puțin în Sibiu am fost și am găsit niște piese wow. Second-handurile mi se par o variantă foarte bună de a descoperi comori. Așa că le recomandă. Nu avem nicio preconcepție, nu purtăm doar branduri, suntem foarte deschise. Cred că cel mai important este să îți combini hainele, noi rulăm foarte multe piese massmarket. Deci nu trebuie să te gândești că dacă nu ai bani, nu poți să te îmbraci wow”, a declarat, pentru Liberatea, Alina Tanasă. O piesă prețioasă în dressingul blondei este o rochie de catifea de la bunica ei. Diana , în schimb, se mândrește cu un set de bijuterii de la mama ei.

Video: Dumitru Angelescu

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Falimentul Omnia Turism răscolește problemele din turism care nu se vor rezolva

Editorial de Claudiu Săftoiu. Pentru guvernarea PSD-ALDE, lungul sezon al judecății sindicale a început

Preotul exorcist de la Tanacu trăiește izolat de lume. Cum a trecut Daniel Corogeanu de la depresie la fericire, după 12 ani de la moartea măicuței Irina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!