Ruby, în lacrimi la un concert. Artista cânta piesa „Condimente”, lansată în colaborare cu Nosfe

Comentează
Arhiva foto

Ruby s-a arătat extrem de afectată de moartea colegului ei de breaslă Nosfe. În timpul unui concert, cântăreața, cu ochii în lacrimi, a rugat publicul să o ajute să cânte piesa lansată în colaborare cu regretatul artist.

Ruby și Nosfe au lansat în 2016 piesa „Condimente”, care a devenit rapid un hit. Artista și-a dorit să intrepreteze cântecul în timpul unui concert susținut recent, însă emoțiile au copleșit-o. Cu lacrimi în ochi, aceasta a rugat publicul să cânte alături de ea.

Cântați voi, vă rog!, le-a spus Ruby fanilor săi, după cum se poate vedea într-o înregistrare din timpul concertului, publicată pe rețelele de socializare.

Ruby, șocată de moartea lui Nosfe

Moartea fulgerătoare a lui Nosfe la numai 37 de ani a șocat pe toată lumea. Colegii săi de breaslă și bunii săi prieteni au reacționat pe rețelele de socializare imediat după ce au aflat de decesul artistului. Printre aceștia s-a numărat și Ruby.

Nu pot să cred, în secunda asta am aflat. Nu pot să cred, sunt în stare de șoc în momentul ăsta. Mi-a spus acum un prieten, am vorbit cu el la telefon alaltăieri, trebuia să avem filmări, trebuia să ne vedem. Aseară m-am uitat la studio la videoclip. Nu pot să cred. Familia lui săraca, copilul, a declarat cântăreața, după moartea lui Nosfe.

Și pe rețelele de socializare, artista a transmis un mesaj extrem de emoționant.

Rapperul Nosfe a încetat din viață la 37 de ani

Nu pot să procesez, nu vreau să accept. Îmi doresc să fie o glumă. Doare. Mă gândesc la Mădă și la Iris și mă doare și mai tare. NOSFE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Să aibă Dumnezeu grijă de tine și să primești dragostea Lui infinită!!!!Te iubesc, Nosfe! Nu pot să pronunt numele tău fără să îți văd privirea blândă și zâmbetul și sufletul tău bun. E mai bogat Cerul! a transmis cântăreața pe contul său de Instagram.

Vlad Darius Creţan, cunoscut în lumea muzicală drept Nosfe, s-a stins din viață în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 16 octombrie 2022, la vârsta de 37 de ani. Rappperul era căsătorit cu Mădălina Crețan, împreună cu care a participat la emisiunea „Chefi la Cuțite”, cu câteva luni înainte de deces. Cei doi au o fetiță în vârstă de 7 ani.

Rapperul a susținut un concert cu trupa sa, Șatra Benz, apoi s-a dus acasă unde i s-a făcut brusc rău și a murit. Soția lui a chemat Salvarea, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața și au constatat decesul.

Artistul a acuzat o stare de rău în timpul unui concert

Colegii de la Șatra Benz au mărturisit că artistul a avut un moment în care a acuzat o stare de rău pe scenă și a decis să facă o pauză.

Toate semnele indică spre chestia asta (n.r. - că ar fi făcut infarct). Adică el la un moment dat s-a dat jos de pe scenă că îi este rău. Și-a revenit total. A plecat acasă perfect. Om întreg. Proaspăt, fresh, totul în regulă. Nu avea absolut nimic. După care acasă s-a întâmplat ce s-a întâmplat - a explicat unul dintre colegii de trupă pentru Fanatik.

Un alt coleg de trupă a precizat că ar fi auzit că Nosfe s-a plâns de o durere în piept:

A spus că simte ceva în piept. Nu știu exact, cred că ceva de genul ăsta a zis. Eu nu știu, informația asta mi-au zis-o oamenii. Și este informația cu care am rămas eu. Există posibilitatea să se fi speriat, să nu fi fost… nu știm.

Ce cred eu că s-a întâmplat, este efectiv epuizare. Făcea foarte multe. Omul stătea în studio până dimineața. Cred că dormea câteva ore pe noapte. Muncea într-una, într-una. Statul departe unde stă el, drumuri toată ziua. Copil, nevastă, familie, stres, obligații… - a adăugat colegul de trupă, pentru sursa citată mai sus.

Nosfe s-a lansat în industria muzicală în 2003. A avut colaborări cu Mandinga, Alexandra Stan, Jean Gavril, Ruby, Andrei Bănuță, Adda, Liviu Teodorescu și mulții alții.

Mesajul sfâșietor al soției rapperului Nosfe

Soția regretatului artist, Mădălina Crețan, a postat în mediul online un mesaj sfâșietor, la o zi după înmormântarea artistului. Mădălina i-a făcut o promisiune soțului trecut în neființă că viața ei și a fetiței lor va merge mai departe așa cum plănuiseră toți trei.

Tu ai fost soarele și luna, noi suntem sarea și piperul. Tu ai să strălucești pe cer în continuare, ai să ne încălzești, să ne faci lumină atunci când o să vrei să vedem lumea, să ne dai noapte atunci o să avem nevoie de somn, ploaie atunci când o să plângem, muzică atunci când o să vrei sa fim fericite. Iar noi o să dăm gust vieții cum o să știm noi mai bine. Promitem să îți ducem povestea mai departe, promit să scriu mai mult și mai des, promitem să fim în continuare bucuriile tale cele mai mari, promit să continui să fac mâncare, să am grijă de căsuța noastră ca să-i păstrez energia curată, să o învăț pe Iris italiană, să o învăț să poarte ochelari de soare, să iubească adidașii, muzica, arta, oamenii. Sub o formă pe care nu o înțelegem acum în totalitate, o să rămânem tot noi 3 pentru că altfel nu se poate, altfel nu știm, altfel nu vrem. Te iubim cel mult, te iubim oricum!

Sursă foto: Instagram

ARTICOL PRELUAT DE PE UNICA.RO.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!