Răspunde Av Adrian Cuculis: Un spațiu comercial dintr-un bloc, chiar dacă este amplasat la parter, face parte din condominium-ul respectiv, deci, are un reprezentant în adunările generale ale asociației. Pe de altă parte, potrivit Legii asociaţiilor de proprietari, societăţile comerciale care funcţionează într-un bloc de locuinţe au nevoie de acordul vecinilor direct afectaţi pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Excepţia apare în situaţia în care blocurile au fost prevăzute din construcție cu spaţii comerciale, iar firmele nu schimbă destinaţia de folosinţă a spaţiului. Firește, firmele trebuie să participe la plata cheltuielilor comune, cum ar fi fondul de rulment sau fondul de reparaţii.

Așadar, în raport de dispoziţiile legale, şi anume, legea asociaţiilor de proprietari, fie că sunteţi efectiv pe statutul asociaţiei sau nu, aveţi obligaţiile legale de plată a cotelor de întreţinere. Această obligaţie vine împreună cu calitatea dvs de proprietar, în acel condominium! În schimb, alte taxe decât cele ce derivă din întreţinerea comună a acelui imobil, nu aveţi nicio obligaţie să plătiţi. Dacă vi se impun asemenea taxe, puteţi merge cu asociaţia în instanţă, pentru verificarea legalităţii lor!

Citește și: Magazinele de la parter, incluse la întreţinere

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.