MENIU CAUTĂ
27 Feb. 2018 16:57

Prognoza meteo pentru 28 februarie (08.00) – 1 martie (08.00), în țară și in Capitală

Distribuie

Cum va fi vremea în București, pe 28 februarie și 1 martie. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 28 februarie, ora 08.00 - 1 martie, aceeași oră, în țară și în Capitală.

ÎN ŢARĂ:

Valul de frig va persista, vremea menținându-se geroasă dimineața și noaptea, în toate regiunile, iar în special în Moldova și pe parcursul zilei de miercuri. În Dobrogea, Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei și Olteniei, înnorările vor fi persistente ziua, când se vor semnala ninsori, local moderate cantitativ.

În celelalte regiuni vor fi înnorări temporare și numai pe arii restrânse va mai ninge slab. Pe parcursul nopţii cerul se va degaja în majoritatea regiunilor.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în estul şi sud-estul teritoriului, cu rafale de 55…65 km/h şi local 70 km/h în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, unde ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată şi troienită, iar vizibilitatea va scădea şi sub 50 m.

Temperaturile maxime se vor încadra între -12 și -3 grade, iar cele minime, în general, între -21 și -11 grade. Izolat, se va semnala ceață, asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI:

Valul de frig va persista și va fi ger în cea mai mare parte a intervalului, în intensificare noaptea, când temperatura va coborî până la -15…-14 grade, mai scăzută până în jur de -18 grade la periferie; maxima termică nu va depăși -7…-6 grade.

În cursul zilei de miercuri va continua să ningă, moderat cantitativ, cu depunere de strat nou de zăpadă în general de 6 … 8 cm, iar vântul va sufla în general moderat, cu unele intensificări în prima parte a zilei, când rafalele vor mai atinge 40…45 km/h, spulberând și viscolind zăpada.

După-amiază, vântul va slăbi semnificativ în intensitate, dar va continua să ningă până la începutul nopții.

Valul de frig va persista și va fi ger în cea mai mare parte a intervalului; maxima termică nu va depăși -7 grade, iar noaptea temperatura va coborî până la -19…-16 grade, posibil mai scăzută la periferia orașului. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.

Vă reamintim că școlile din București rămân închise până vineri, inclusiv. Așadar, vacanță prelungită de ninsoare și viscol.

România este în a doua zi de cod portocaliu de ninsori abundente, viscol și ger. Mai multe drumuri naționale sunt închise, precum și autostrăzile A2 și A4, în timp ce în mai multe județe, cursurile au fost suspendate și astăzi, din cauza vremii.

Autostrăzile A2 și A4 sunt închise complet, încă de luni, din cauza ninsorii și a viscolului.

De asemenea, circulația pe mai multe drumuri naționale din Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța, Tulcea, Ilfov, Ialomița și Vrancea a fost întreruptă din cauza vremii. De asemenea, zeci de trenuri au fost anulate, marți, tot din cauza vremii.

Între timp, Codul portocaliu de ninsori și viscol a fost restrâns la patru județe, dar Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod Portocaliu de ninsori și viscol, pentru 28 februarie, valabil pentru șapte județe.



CITEȘTE ȘI…  Ce trenuri au fost anulate din cauza vremii, marți

EXCLUSIV/10 centimetri de zăpadă au 'blocat' România… ilegal! Normativul spune că drumurile pot fi închise dacă stratul de zăpada are peste 30 cm

Cod portocaliu de ninsori, viscol și ger în România. Autostrada Soarelui este în continuare închisă

Vremea în București. Toate școlile sunt închise. Legăturile cu Constanța și Giurgiu, blocate



 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop 11 decembrie 2018
Loading...
Comentarii