Bucharest Fashion Week, cel mai important festival de modă din România, îşi deschide porţile la sfârşitul săptămânii viitoare şi, timp de trei zile, va aduce pe podiumul de modă de la Rin Grand Hotel cele mai spectaculoase colecţii vestimentare ale designerilor români şi străini.

Tototdată, vor avea loc şi concursuri de frumuseţe pentru manechine care vor fi premiate cu sume ce totalizează 50.000 de euro. Printre cele care s-au clasat pe locul întâi la acest festival de-a lungul vremii s-au numărat: Valentina Pelinel, Ioana Francia, Claudia Neghină, Monica Columbeanu.
Cele care vor să calce pe urmele acestora şi să devină manechine de top pot participa la castingul pentru Top Model România 2009, pe 20 noiembrie, la Rin Grand Hotel, ora 14.00.















