Bărbaţii petrec mai mult timp în faţa oglinzii decât femeile

Când stabilesc o întâlnire cu o femeie, mulţi bărbaţi se gândesc cu groază că respectiva o să întârzie pentru că până-şi găseşte hainele, până se machiază, până-şi face părul, până se răzgândeşte de câteva ori... deja trec zeci de minute bune.

Totuşi, potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, se pare că bărbaţii pierd mai mult timp cu pregătirile decât consoartele lor.

A trecut vremea în care bărbaţii erau neîngrijiţi, cu un tricou aruncat aiurea pe ei şi cu părul vraişte. Acum se poartă metrosexualii, care miros frumos, sunt îmbrăcaţi atent, au unghiile tăiate regulamentar, barba îngrijită, părul aranjat parcă fir cu fir.  Astfel, potrivit studiului la care au participat 3.000 de persoane adulte, şi femei şi bărbaţi, s-a concluzionat că reprezentantele sexului frumos petrec 79 de minute pe zi înfrumuseţându-se, îmbrăcându-se şi îngrijindu-se, iar bărbaţii 83 de minute.

Totuşi, femeile cheltuiesc mai mulţi bani pe produse cosmetice, acest lucru fiind de aşteptat, deoarece, spre deosebire de bărbaţi, ele folosesc produse de machiaj.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media