Femeilor "le place pe..." Facebook ca să promoveze lupta împotriva cancerului de sân

Prin intermediul reţelei de socializare Facebook femeile pot contribui la lupta împotriva cancerului de sân, o afecţiune care omoară mii de femei anual. Pentru a le reaminti reprezentantelor sexului frumos să meargă la controale regulate la medic şi pentru a promova această cauză, pe Internet a început un fel de... leapşă cu genţi. La fel s-a întâmplat şi anul trecut, doar că atunci viralul se promova prin sutiene.

Anul trecut, în luna octombrie, doamnele şi domnişoarele erau rugate să susţină lupta împotriva cancerului de sân şi să transmită informaţiile mai departe postând pe pagina personală culoarea sutienului pe care îl poartă în acel moment.

Anul acesta, ideea e aceeaşi, dar s-a schimbat... obiectul. Astfel, femeile trebuie să continue fraza "îmi place pe... ". Deşi are conotaţii sexuale, aceasta nu se referă la locul preferat pentru a face dragoste, ci... locul unde femeile aleg să-şi lase geanta.

De la "Îmi place pe scaunul de pe hol", până la "îmi place pe frigider" sau "îmi place pe bancheta din spate", orice variantă e acceptată. Ideea e să fie promovată lupta împotriva cancerului de sân, într-o lună, octombrie, dedicată mediatizării luptei împotriva cancerului la sân.

 

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media