George Tal: ”Tânjesc după săruturile Danielei”

Fostul iubit al Danielei Gyorfi, George Tal, a mărturisit că-i este greu să se abţină de la gesturi intime, atunci când se află în compania artistei, cu care, momentan, mai are doar o relaţie profesională.

”Petrecem foarte mult timp împreună. Ţin la ea. Tânjesc după săruturile ei”, a spus acesta.

George şi Daniela nu mai formează, oficial, un cuplu. Cu toate acestea, ei au fost văzuţi destul de des purtându-se ca doi îndrăgostiţi, semn că între ei a mai rămas scânteia care i-a legat, iar împăcarea pare inevitabilă, nefiind exclus ca cei doi să ajungă şi în faţa altarului după trei tentative nereuşite.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media