Pentru că nu a plătit o factură de 580 de lei la telefon, un tânăr din Iaşi riscă să rămână fără casă. Din păcate, senatorul Iulian Urban spune că nu se poate face nimic pentru ghinionist, din moment ce contractul a fost semnat.
“Abonamentul la Vodafone a fost făcut de tata, în urmă cu câţiva ani, pentru fostul lui ginere. El nu a mai plătit ultima factură, penalizările s-au adunat, iar noi nu ne permitem să le achităm. Ne vor lua casa pentru 580 de lei”, a explicat Marius Juverdeanu.
Din păcate, avocatul Iulian Urban avertizează că oricine se poate găsi în această situaţie. “Dacă acel contract semnat de tatăl său prevede că penalităţile datorate companiei pot depăşi valoarea debitului facturat, clientul îşi poate pierde locuinţa”, ne-a declarat Urban, care a iniţiat de curând un proiect de lege prin care valoarea penalităţilor dintr-un contract să nu poată depăşi dublul debitului principal şi astfel consumatorii să fie protejaţi.














