Mai mulţi medici din Arad au concluzionat, zilele trecute, în urma unor analize amănunţite, că bancnotele româneşti nu sunt purtătoare de germeni sau microbi.
Pentru că mulţi oameni care lucrează cu bani s-au arătat speriaţi de eventualele boli pe care le-ar putea căpăta în urma atingerii bancnotelor, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a realizat mai multe teste, pentru a afla cât de periculoase sunt aceste bilete. Astfel, au fost ridicate mai multe bancnote din bănci, casierii şi magazine.
“Nu am găsit microorganisme pe suprafaţa banilor”, a declarat directorul DSP, Dana Negru. Potrivit epidemiologilor, materialul din care sunt confecţionate bancnotele nu e unul propice pentru supravieţuirea bacteriilor, iar în cazul în care viruşii ajung pe suprafaţa banilor, nu trăiesc mult.














