Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu a fost star rock în tinereţe!

Într-un interviu acordat în 2006, actualul premier, Mihai Răzvan Ungureanu a rememorat aspecte din adolescenţa sa. La 18 ani, când era în clasa a XII-a, Ungureanu făcea parte dintr-o formaţie rock şi chiar a susţinut un concert în faţa unui public de 1.000 de persoane!

Puţini ştiu că Mihai Răzvan Ungureanu, premierul desemnat al României, nu a fost mereu un tip îmbrăcat la patru ace cu un aer sobru specific funcţiilor pe care le-a ocupat. În 2006, când Depeche Mode susţinea primul concer în România, Ungureanu a luat parte la o şedinţă foto şi un interviu pentru revista Tabu, arată portalul candviatabatefilmul.ro

În cadrul interviului, acesta a dezăluit că în clasa a XII-a făcea parte dintr-o formaţie rock. El nu a uitat să menţioneze că îi pare rău că le-a dat emoţii părinţilor cu pasiunea sa pentru muzică întrucât era elev în clasa a XII-a şi urmau examenele de bacalaureat ţi admitere la facultate.

„La primul concert pe care l-am dat, concert autentic, mama s-a speriat. Era un rock destul de zgomotos, care a reuşit să ridice o sală de 1.000 de oameni în picioare, a sunat foarte bine, era ritmat. Ne-au căutat de la radioul naţional, devenisem interesanţi. Eram în clasa a XII-a, anul admiterii şi al Bac-ului. Noi eram entuziasmaţi, dar presupun că părinţilor le-am dat bătăi de cap cu pasiunea mea şi îmi pare rău”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu revistei Tabu, ediţie specială Depeche Mode, în iulie 2006.

Votează articolul!

micapublicitate.ro
 
ziare powered by Distinct New Media