Mircea Dridea: "Noi am reuşit"

Campioana României, Unirea Urziceni, are un model demn de urmat în “dubla” cu Liverpool din Europa League. În 1966, anul în care Anglia devenise campioană mondială, Petrolul bătea “cormoranii”, în Cupa Campionilor, cu 3-1, la Ploieşti. A fost o victorie rămasă unică în istoria confruntărilor cu gruparea din Albion.

După 0-2 la Liverpool, Petrolul se gândea la revanşă. “Am jucat returul cu gândul la Ploieşti şi la cei 20.000 de oameni din tribune. Nu a fost un succes conjunctural. La acea oră, Petrolul era cea mai bună echipă din ţară. În plus, Ionescu, Mocanu, Boc şi eu eram convocaţi la naţională”, ne-a declarat Mircea Dridea.

Mircea Dridea arată locul din care a marcat golul de 3-1. În fundal, stadionul Petrolul, astăzi demolat / Foto: Ziarul Prahova


Crede că Unirea poate câştiga

Atacantul de atunci al “găzarilor” a adăugat, rememorând golul de 3-1 pe care l-a reuşit în acea partidă: “Când arbitrul a dat lovitura aia liberă din marginea careului mare, eram aproape sigur că voi înscrie. De la acea distanţă nu prea ratam. Am fixat balonul, m-am uitat la portar şi am tras. Lawrence n-a avut nici o şansă!”.

4315-227603-sandubocpetrolulliverpool1.jpg

Sandu Boc (numărul 3) înscrie un gol istor

Din păcate, cu Badea accidentat o bună bucată din meci (pe atunci nu erau permise schimbările) şi cu arbitraj părtinitor din partea unei brigăzi din URSS, care le-a refuzat gazdelor un penalty în minutul 71, Petrolul n-a reuşit şi golul calificării. A fost nevoie de o partidă de baraj, disputată la Bruxelles, în care FC Liverpool s-a impus cu 2-0. Despre întâlnirile Unirii cu Liverpool, Dridea a precizat: “E greu, dar Unirea ar putea obţine o victorie. Mingea e rotundă!”.

Cadou, un aparat de ras

La meciul tur, englezii le-au făcut cadou jucătorilor români câte un aparat de ras marca Ronson. O adevărată valoare la acea dată, dacă ne gândim că diurna petroliştilor în cele trei zile petrecute în Anglia a fost de şase dolari, iar prima pentru victoria de la Ploieşti s-a ridicat la suma de 500 de lei. Adică, în acele vremuri, o jumătate dintr-un salariu bun!

Partida Liverpool - Unirea Urziceni (contând pentru 16-imile Europa League) se joacă mâine la 22:05 la ProTv

Votează articolul!

 
ziare powered by Distinct New Media