Te afli printre bărbaţii care cred că soţia merge în vacanţă cu prietenele pentru shopping? Crezi că partenera ta de viaţă îşi va petrece timpul numai cutreierând magazinele sau bârfind cu amicele la o cafea? Ei bine, ar trebui să te trezeşti la realitate, deoarece, potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, soţia este mult mai predispusă să te înşele în vacanţă, uneori chiar şi sub ochii tăi.
Agenţia matrimonială IllicitEncounters a realizat un sondaj la care au participat 800 de femei şi 800 de bărbaţi căsătoriţi, în cadrul căruia 33% dintre reprezentantele sexului frumos au recunoscut că şi-au înşelat soţii în vacanţă, iar 6% au spus că au călcat strâmb chiar sub ochii acestora. Mai mult, 63 % dintre femeile şi bărbaţii care au avut relaţii extraconjucale au mărturisit că ar prefera oricând să plece în vacanţă cu amantul/a decât cu partenerul legitim. Doar 18% dintre participanţi au spus că sunt încântaţi să meargă în vacanţă cu soţul sau soţia.
Citeşte şi: Un bărbat din trei şi-a înşelat cel puţin o dată soţia



















