Cântăreaţa Sylvia nu suportă să primească în dar flori tăiate aşa că soţul său, Andrei de la formaţia Alb Negru, s-a conformat şi i-a cumpărat un ghiveci cu flori roşii, numai bun de ţinut în casă, anunţă site-ul agentiadepresamondena.com.
Darul a fost prilejuit de împlinirea unui an de la cununia civilă, ocazie cu care cei doi şi-au reînnoit şi jurămintele.
"Nu suport să primesc flori tăiate. E ca şi cum ai omorî un animal, un om. Vreau ca, odată ce le primesc, să şi le îngrijesc, să aibă o durată de viaţă lungă. Nu să se ofilească după două zile. Astfel, oricât de frumos ar fi cadoul, în două zile va fi ca şi uitat. Dacă florile sunt în ghiveci, îţi poţi aminti de cadou şi după ani buni", a declarat Sylvia.













