Ceaiul de muşeţel calmează gastrita | Toamna, durerile de stomac se înteţesc. Iată cum le poţi trata

Comentează
Arhiva foto

Gastrita este o afecţiune inflamatorie şi distrofică a mucoasei gastrice, producând dureri localizate imediat sub coaste. Aceasta poate fi acută sau poate ajunge să se cronicizeze în cazul în care nu se acţionează pentru tratarea bolii. În această situaţie te poţi trezi fie cu un ulcer, fie cu un cancer. Prin simptomele des întâlnite: dureri în capul pieptului, senzaţia de greaţă, pot apărea vărsături, senzaţii de arsură la stomac, în special după mese mai copioase sau după consumarea unor cantităţi mari de alcool sau a unor alimente foarte picante.

De asemenea, anumite medicamente antiinflamatorii şi aspirinele pot face mult rău unui stomac în suferinţă. Primul pas pentru rezolvare este să încerci să elimini posibilele cauze:
• În cazul gastritei în fază acută, primul pas este acela al unui repaus alimentar total. Consumă doar lichide, fie sub formă de ceaiuri, fie sub formă de sucuri de legume sau de fructe.
• În cazul gastritei cronice, este necesar un regim alimentar foarte blând şi se vor consuma doar cantităţi mici de hrană, printre care cartofi fierţi, serviţi numai cu iaurt, morcovi, cruzi sau fierţi, peşte fiert în abur, caş sau brânză de vaci. Pentru a uşura situaţia până la vindecare, este interzis consumul de grăsimi, mezeluri, organe (creier, ficat, rinichi), conserve, murături, legume crude.
• De asemenea, e binevenită o baie de şezut, dar şi aplicarea de comprese calde, fie cu bitter, fie cu argilă pe zona abdomenului.
• În plus, trebuie să-ţi impui să fii mult mai calm.



Produse naturale de ajutor

• Ceaiul U - ulcer şi gastrită - Fares. Calmează spasmele gastrice, durerile, înlătură starea de vomă, are acţiune antiinflamatorie asupra mucoasei stomacale, având şi efect sedativ şi dezinfectant. Administrare: trei căni pe zi între mesele principale. Preţ: 7 lei.
• Acid Relax - Indian Herbal. Poate fi de folos în cazul gastritei, hiperacidităţii gastrice, ulcer gastric şi duodenal. Administrare: două linguriţe/zi. Preţ: 37,5 lei.
• Tulsi - Herbal Ayurvedica. Te ajută în hiperaciditate gastrică şi ulcer duodenal. Administrare: o capsulă de 3 ori/zi. Preţ: 29,5 lei.

Alte remedii

• Fosfacomplex o.e. ghimbir 30 ml - 132 lei. Ajută în problemele digestive sau în cazul gastritei, deoarece are proprietatea de a neutraliza enzimele care cauzează flatulenţa (gazele intestinale);
• Fosfacomplex o.e. mentă 30 ml - 118 lei. După o masă copioasă, acesta ajută digestia şi reduce gazele de la stomac. Este recomandat în cazul gastritei;
• Fosfacomplex o.e.portocal amar 30 ml - 132 lei. Are proprietăţi cicatrizante şi calmante, fiind utile în gastrită şi ulcer;
• Fosfacomplex o.e. mandarin 30 ml - 144 lei. Are proprietăţi antiinflamatorii, antiulceroase şi cicatrizante.


Leacuri la îndemâna oricui

• Cura cu ceai de angelică (3 căni pe zi, fiind interzisă hipertensivilor);
• Cura cu busuioc şi muşeţel (o cană după fiecare masă);  Vezi cum se prepară ceai de mușețel
• Cura cu infuzie de gălbenele (o cană la fiecare masă mai consistentă);
• Cura cu ceai de chimen sau cu pulbere de chimen;
• Cura cu ceai de frunze de sfeclă roşie (două căni pe zi);
• Cura cu miere de albine (50 g de două ori pe zi cu o jumătate de oră înaintea meselor consistente);
• Cura cu suc de cartofi (50 ml de două ori pe zi);
• Cura cu suc de varză (50 ml de două ori pe zi).






Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!