Cornelia Catanga a decis să divorţeze de soţul ei. Sătulă de problemele pe care le-a avut în ultima perioadă, interpreta a depus de curând actele de divorţ şi nu vrea să renunţe la idea ei. Anunţul a fost făcut în urmă cu puţin timp.
Cornelia Catanga a dezvăluit că are probleme mari şi crede că totul I se trage de la căsătoria cu omul care i-a fost alături mai bine de 20 de ani.
"Mă culc plângând, mă trezesc plângând. Noaptea mă trezesc şi îmi vine să plec din casa.De când m-am maritat îmi merge foarte prost. Cătălin Dancu mi-a fost alături şi vreau să îi mulţumesc. De doi ani de zile, financiar îmi merge foarte prost. Eu şi Pădureanu ne-am concentrat asupra fiului nostru Alexandru. El este unul dintre cei mai mari pianişti ai lumii. Mă gandesc că acest ghinion a venit din cauza că naşii nu au plătit nici măcar lumânările. Totul a fost plătit de Catalin Dancu, el a plătit lumanarile, preotii, corul, absolut tot. Eu am depus acţiunile de divort. Noi suntem aceeasi familie, suntem nedespărţiti, iubirea există, dar nu mai vreau să îi port numele. Vreau să îmi iau numele de Catanga. Am stat 56 de ani fara să mă iscalesc Pădureanu, pot şi în continuare. Pădureanu e de acord", a spus ea.