În perioada în care chiar era un oarecare, Smiley... a mers cu tramvaiul fără bilet şi a făcut autostopul!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea: Ai ales cariera în defavoarea vieţii personale. Când te vezi totuşi soţ şi tată?
Cuprins:
- S-a spus că ai sărit de un milion de euro avere...
- Aduc banii fericirea?
- Este adevărat că Ioan Gyuri Pascu te-a remarcat şi te-a ajutat la începutul carierei?
- Care este cea mai veche amintire legată de muzică?
- Când ai câştigat primii bani şi ce-ai făcut cu ei?
- La ce vârstă ai hotărât că ăsta e drumul tău în viaţă?
- Ai mers cu transportul în comun până să strângi bani de maşină? Ce lucruri de... om obişnuit îţi aminteşti din vremea începutului de carieră?
- Sigur ai trecut şi prin momente amuzante în anii de la începutul carierei... Povesteşte-ne câteva!
Smiley: Îmi urmez pasiunea, adică muzica, şi sunt fericit că pot să fac ceea ce îmi place. Viaţa unui artist este, în general, una foarte aglomerată şi presupune mult timp petrecut departe de casă. E dificil să te dedici suficient vieţii personale. Probabil că va veni şi momentul potrivit când voi avea propria mea familie... Dar numai Dumnezeu ştie când.
S-a spus că ai sărit de un milion de euro avere...
Se spun foarte multe lucruri, asta nu înseamnă că trebuie să credem orice. Bine că nu s-a spus că am câştigat un miliard! Banii sunt necesari ca să putem trăi, dar eu nu am făcut un scop din a câştiga bani. Ţelul meu a fost să fac muzică.
Aduc banii fericirea?
Fericirea nu este un lucru uşor de atins şi nu cred că banii sunt neapărat soluţia. Viaţa nu este tot timpul roz, dar avem momente în care suntem fericiţi datorită unor lucruri sau unor oameni. Mie, de exemplu, muzica îmi aduce acele clipe de fericire de care vorbeam. Banii nu sunt un scop. Îi investesc în muzică şi de cele mai multe ori nu se mai întorc.
La 16 ani, l-a remarcat Ioan Gyuri Pascu
Este adevărat că Ioan Gyuri Pascu te-a remarcat şi te-a ajutat la începutul carierei?
Da, l-am cunoscut când avem 16 ani, printr-un prieten de-al tatălui meu, care era atunci în grupul Divertis. După ce ne-am întâlnit, am început să lucrăm la un album pentru “Millenium 3”, trupa mea de atunci. Am rămas în relaţii bune, dar, din păcate, timpul nu ne permite să ne mai vedem atât de des.
Care este cea mai veche amintire legată de muzică?
10 ani aveam, cred, când s-a organizat în Piteşti o ediţie de Tip Top Minitop, la Sala Sporturilor. Eu mai cântam pe la orele de muzică şi am fost desemnat de învăţătoare şi de colegii mei de clasă să particip. Am cântat Ace of Base - “All That She Wants”, care era în vogă la acea vreme, şi am luat locul 2. A fost o alegere inspirată. Mi-a povestit mama apoi că a apucat-o plânsul când a văzut că toată Sala Sporturilor s-a ridicat în picioare la momentul meu, datorită piesei pe care o cântam.
Când ai câştigat primii bani şi ce-ai făcut cu ei?
Nu mai ştiu exact ce am făcut cu ei, dar ţin minte că primii bani obţinuţi din cântări au fost un milion sau cinci sute de mii de lei... Vechi!
A făcut autostopul, dar nu l-a luat nimeni
La ce vârstă ai hotărât că ăsta e drumul tău în viaţă?
Până la 10 ani, m-aş fi făcut tot ce îmi ziceau ai mei că şi-ar dori să fiu: doctor, preot, inginer. De prin clasa a V-a, m-am apucat să cânt la chitară. La început, muzica era doar un hobby, m-am concentrat pe şcoală mai mult, cu toate că profesoara mea de chitară m-a asigurat în mai multe rânduri că n-o să mă fac nici doctor, nici inginer. A simţit ea ceva şi se pare că a avut dreptate. La 17 ani mi-am făcut prima trupă, iar după aceea am intrat în Simplu.
Ai mers cu transportul în comun până să strângi bani de maşină? Ce lucruri de... om obişnuit îţi aminteşti din vremea începutului de carieră?
Cât timp am fost în Piteşti, nu prea am mers cu transportul în comun. Distanţele fiind destul de mici, mă deplasam mai repede pe jos. Când m-am mutat în Bucureşti, am folosit destul de mult metroul şi tramvaiul. Am mai circulat şi fără bilet... apropo de lucruri de om obişnuit, dar nu m-am lăsat prins niciodată.
Sigur ai trecut şi prin momente amuzante în anii de la începutul carierei... Povesteşte-ne câteva!
Sunt multe de povestit. De exemplu, când eram în trupa Simplu, pe la început, am venit în Bucureşti să înregistrăm o piesă, dar când să ne întoarcem acasă - pentru că majoritatea eram din Piteşti -, am pierdut autocarul. A trebuit să facem autostopul. Stăteam în mijlocul străzii, în Militari, făcând cu mâna maşinilor, ca să oprească, în timp ce strigam: “Sunt cu CRBL de la Simplu, vrem să mergem acasă!”. De unde, n-a oprit nimeni! L-am trezit până la urmă pe Tazz, care era din Bucureşti, ca să ne ducă până acasă.
