EXCLUSIV | ACESTA ESTE CUIBUŞORUL UNDE AU PETRECUT NOAPTEA MĂDĂLINA GHENEA ŞI GERARD BUTLER! VEZI ce planuri au pentru restul VACANŢEI!

Comentează
Arhiva foto

Actorul în vârstă de 43 de ani şi iubita lui, Mădălina Ghenea (26 de ani), vor sta mai bine de o săptămână în România, în aşteptarea nunţii fratelui oltencei. În timp ce pregătirile pentru fericitul eveniment din familia brunetei sunt în toi, cei doi îndrăgostiţi caută să petreacă împreună clipe cât mai frumoase.
Mădălina, care nu a ezitat să-şi laude ţara în interviurile acordate jurnaliştilor străini, i-a propus lui Gerard Butler o zonă superbă din munţii României. Conform unor surse din anturajul actriţei, cei doi au ales Valea cu Peşti, un hotel de patru stele situat la o altitudine de 875 de metri, pe malul lacului Vidraru. Aici, românca şi actorul au închiriat două camere, deoarece starul mai este însoţit de câţiva prieteni.

320 de lei, pentru o noapte în garsonieră

Cea mai scumpă cameră în locaţia unde Ghenea şi Butler s-au cazat costă 340 de lei pe noapte, fiind vorba despre un apartament cu interior modern, dotat cu aer condiţionat, TV cu ecran plat, cu living şi dormitor separat. Cuplul a înnoptat însă într-o garsonieră care costă 320 de lei pe noapte în weekend, pentru că nu exista nici un apartament liber. În plus, pe numele celor a mai fost rezervată o cameră dublă, care a costat 290 de lei pe noapte

Şi cum dragostea trece prin stomac, Gerard se va putea delecta atunci când i se va face foame, la restaurantul Hotelului Valea cu Peşti, cu mâncăruri tradiţionale sau internaţionale, după bunul plac. Îndrăgostiţii vor putea petrece clipe romantice la piscina hotelului, prevăzută cu ferestre din podea până în tavan care le oferă vedere superbă către pădurile din jur.Gerry vrea să vadă Transfăgărăşanul
Cuplul a luat şi două maşini de teren, cu care Gerard Butler şi amicii lui au de gând să străbată Transfăgărăşanul duminică. Se pare că actorul a rămas impresionat de drumul șerpuit din munţi după ce Jeremy Clarkson&Co l-au lăudat în emisiunea Top Gear, al cărei fan declarat este Butler.
Iar în caz că vor vrea să mai zăbovească în zonă, Gerard şi Maddy pot vizita barajul Vidraru, Cetatea Poienari, mănăstirea Curtea de Argeş, Fântâna Meşterului Manole, dar şi Lacul şi Cascada Bâlea.



INFO

Gerard Butler, care se iubeşte de mai bine de 9 luni cu Mădălina Ghenea, o frumuseţe din Slatina stabilită în Italia, a aterizat cu o cursă comercială, sâmbătă în jurul prânzului la Bucureşti, iar pe aeroport admiratorii lui din România au făcut poze cu actorul.

Dacă eşti unul dintre norocoşii care a reuşit să se fotografieze cu starul de la Hollywood, trimite-ne imagini pe adresa subiecte@libertatea.ro şi poţi primi un premiu surpriză.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!