Surse apropiate cântăreţei ne-au mărturisit că Doina Spătaru a mers la primărie la începutul acestei luni, dorind să obţină un ajutor pentru încălzire. Potrivit legii, acesta este un sprijin din partea statului pentru persoanele cu posibilităţi financiare reduse. În ce condiţii se acordă? În primul rând, beneficiarul trebuie să aibă un venit minim pe membru de familie sub 750 de lei. Printre alte condiţii este şi aceea ca persoana care solicită sprijinul să nu mai deţină alte proprietăţi. Aici intervine o problemă, întrucât Doina Spătaru are o locuinţă a ei, lucru care s-ar putea să fie o piedică în rezolvarea favorabilă a solicitării pe care a înaintat- o autorităţilor locale.
Mălina Olinescu s-a sinucis pe 12 decembrie anul trecut, aruncân- du-se de la etajul 6 al blocului în care locuia. Cântăreaţa, care avea 37 de ani, nu a lăsat nici un bilet de adio. După moartea ei, în apartamentul din zona Gării de Nord nu a stat nimeni. Doina Spătaru a declarat că nu va vinde locuinţa şi că îi va ceda partea ei de moştenire celeilalte fiice, Codruţa. Aceasta spunea, la vremea respectivă, că nu are nevoie de casă, întrucât are apartamentul ei în Drumul Taberei.
Doina Spătaru s-a cam eschivat să facă declaraţii, pe această temă, dar a recunoscut că veniturile ei permanente sunt foarte mici. “Nu e vorba de aşa ceva... Dar nu aş dori să vorbim despre aceste lucruri. Da, e adevărat că am o pensie foarte mică, de circa 200 de lei, plus indemnizaţia pentru care s-a zbătut Mihaela Mihai, care e şi ea de vreo 300 de lei”, ne-a mărturisit Doina Spătaru.