A murit soția scriitorului Paul Goma, iar anunțul trist a fost făcut de o apropiată de familie, pe contul de Facebook.

A murit soția scriitorului Paul Goma. Anunțul a fost făcut de prieteni

”Ana Maria Goma (născută Năvodaru), soția lui Paul Goma, s-a mutat la Domnul. După aproape 50 de ani (s-au căsătorit la 7 august 1968) în care a împărtășit cu soțul ei toate consecințele căutării dreptății și adevărului, pe contrasensul lumii comuniste și nu numai, inima Anei Maria Goma s-a oprit. În martie 1996, la Paris, într-o îndelungată convorbire, Paul Goma îmi spunea: «Nu mi-e frică de clipa când inima mea va înceta să mai bată. Mi-e groază de clipa când inima Anei se va opri.(…) Dacă Filip vorbește o limbă română curată și corectă, i se datorează Anei.»

Am fost colege ale aceluiași liceu bucureștean din Calea Dorobanților, I.L.Caragiale, cu o promoție înaintea mea. Am avut aceeași profesoară de limba română: doamna Grațiela Ștefan. Cu ea și cu Paul Goma, abia ieșit din închisoare, am fost colegă la Universitate, la Litere. Cu puțin înainte ca Ana Maria Năvodaru să devină ”ea a mea” a lui Goma. Cred că nimic nu exprimă mai fericit legământul (în plan spiritual) pe care se întemeiază, crește și înflorește o căsnicie.  Dumnezeu s-o odihnească în Împărăția Luminii! Condoleanțe și Dumnezeu să-i întărească pe Paul Goma și pe fiul său Filip Ieronim! Mulțumesc doamnei Flori Bălănescu pentru fotografie”, este mesajul transmis de o apropiată a familiei.

Citește și


VIDEO EXCLUSIV. Oana Roman are amintiri triste din timpul școlii: părinții nu se interesau deloc de ea! «N-au făcut lecții cu mine»


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.