Mi-am câștigat nevasta la o tombolă

Comentează

Unii fug de cifra 13 ca dracu' de tămâie, însă mie mi-a adus un noroc nesperat, fiindcă acum trei ani, cam pe vremea asta, eu am devenit cel mai fericit bărbat din lume. Și asta, doar datorită Anielei, cea care acum îmi poartă numele și care a avut inspirația de a organiza o tombolă, ea fiind unul dintre premii.

Gazda petrecerii din 13 martie, Aniela, în vârstă de treizeci de ani, o celibatară bogată și excentrică, pictoriță, frumoasă foc, era renumită pentru serile pline de surprize pe care le orga-niza de câteva ori pe an, în locuința ei din Breaza, în favoarea amicilor săi cei mai apropiați. Probabil că, uneori, Aniela se plictisea singură în vila aceea imensă.

Mă număram printre fericiții invitați din seara de 13 martie. Cu Aniela, de trei ani și ceva, eu, arhitectul burlac pe care cunoscuții îl considerau un „ciudat", întrețineam relații de caldă prietenie - și mă întrebam adesea dacă e suficient. Aniela, cu frumusețea ei strălucitoare și cu mintea ei ascuțită, cu umorul ei subtil, cu talentul ei artistic unanim recunoscut și bine vândut, cu zâmbetele ei irezistibile, putea fi considerată partida ideală pentru un bărbat care își dorește ceva mai mult decât o gospodină călduță cu studii medii și cu zestre funciară.

Pe la ora șaptesprezece, nerăbdător, am început să mă îmbrac pentru petrecere. Mi-am pus cel mai bun costum și l-am tamponat cu doi stropi din parfumul tabac ce dăduse gata atâtea femei.

După ce mi-am legat cravata, am aruncat o privire în oglindă și mi-am zis că arăt bine pentru cei patruzeci și doi de ani bătuți pe muchie. Tenul întins, trăsăturile aspre, dar armonioase, dinții sănătoși și albi, ochii jucăuși, nasul semeț, un pic ridicat în vânt, mă făceau să par mai tânăr, iar la acest aspect tineresc contribuia și silueta mea zveltă de om care nu ocolește sala de sport și nu dă iama la oala cu sar-male. Nu fumez, nu mănânc toate porcăriile și beau cu măsură. Doar câteva riduri fine la colțurile ochilor și vreo două duzini de fire argintii încercau, fără succes, să sugereze vârsta mea reală.

Am pornit pe jos către casa Anielei, aflată la nici un kilometru distanță de domiciliul meu, cu riscul asumat de a-mi uda pantofii, șosetele și manșetele pantalonilor, căci începuse să ningă. Iarna încă nu se dădea dusă...

într-o mână duceam buchetul de flori pe care îl cumpărasem încă de dimineață

- și constatam că florile și aranjamentul lor în buchet se păstraseră intacte -, iar în cealaltă mână aveam o plasă cu două sticle de șampanie selectă, deși Aniela nu ducea niciodată lipsă de băuturi. Orice lucru de care aveai nevoie în casa ei apărea subit, ca din pălăria unui scamator. într-o zi, i-am spus că e o adevărată vrăjitoare, iar Aniela a confirmat, adăugând că nici drumul până la baie nu îl parcurge decât călare pe mătură.

Fulgii de nea roiau în jurul meu, cerniți din cer. Domnea o liniște adâncă și nu era nici țipenie de om, în afară de mine, musafirul pornit către o destinație cât se putea de atrăgătoare.

Când am ajuns la vila încântătoarei mele gazde și am zăngănit din clopoțelul de la ușă (o chestie neoclasică, ce activa și o sonerie interioară), m-a întâmpinat în prag însăși gazda, îmbrăcată într-o rochie de seară atât de sexy, încât îți tăia respirația.

— A venit feblețea mea, Alex! a spus Aniela, spre auzul celor câteva persoane aflate în spatele ei, în holul larg.

— Bună, scumpo! am zis. M-a sărutat pe obraz.

— Vai, îți mulțumesc pentru flori! Intră și fă-te comod!

și cum nu puteam să mă simt comod decât cu un pahar de whisky în mână, m-am făcut comod, în salonul enorm de la parter, unde se mai aflau vreo douăzeci de invitați care se delectau cu băuturi și sporovăiau relaxat. Oameni din lumea bună, ca să zic așa. Medici, profesori, artiști, niciunul mai bătrân decât mine.

Am remarcat că Aniela angajase, pentru seara respectivă, o ospătăriță drăguță, îmbrăcată într-un soi de uniformă tiroleză, care parcă plutea printre oaspeți. M-am antrenat și eu în discuții frivole, dar ochii îmi fugeau după splendida gazdă care se întreținea cu unul și cu altul, zâmbind amplu, încercând să creeze o atmosferă cât mai plăcută. Prima surpriză a fost o mică orchestră de jazz (patru persoane) care a apărut... ca din jobenul iluzionistului. Unul dintre instrumentiști s-a așezat la pianul aflat în salon.

Saxofonistul a cântat divin - și vă spune unul care se pricepe. După ce au interpretat, întru deliciul invitaților, câte-va melodii excelente, muzicanții au dis-părut la fel de subit cum veniseră. A doua surpriză a fost întreruperea curentului electric pentru câteva minute, dar asta nu cred că s-a datorat Anielei, este ceva obișnuit în zonă.

Surpriza serii, anunțată ca atare, a fost o tombolă cu premii constând în obiecte dintre cele mai diverse, unele cu adevărat valoroase, toate puse la bătaie de gazdă.

Iată cam ce obiecte erau destinate tombolei: câteva tablouri, niște porțelanuri, două mici statuete din fildeș, un telefon din ebonită, un gramofon, o muzicuță ce părea foarte veche, un stilou de cancelarie pricopsită, almanahuri din perioada interbelică, veselă de argint (vreo cinci piese), trei cărți rare, o mandolină, o râșniță manuală de cafea, din bronz, un cuțit vânătoresc, un urs din pluș... Vechituri de familie, mai puțin tablourile, mi-am zis eu. în total, 50 de obiecte, fiecare purtând un ecuson cu număr. Aceste premii erau puse în devălmășie pe o masă mare.

într-o urnă deschisă, gazda introdusese 50 de bilete împăturite, fiecare având scris pe el un număr de la 1 la 50. Urna era un bol de sticlă. Invitații nu aveau decât să-și extragă biletele și să-și ia premiile.

— 0 să rămân cu o grămadă de lucruri, căci nu suntem aici decât treizeci de persoane! a anunțat Aniela.

— Așa se îmbogățesc unii! a zis cineva.

Cu puțin timp înaintea extragerii programate la miezul nopții, Aniela m-a luat deoparte și mi-a șoptit:

— Unul dintre premii sunt eu. Voi adăuga în urnă biletul cu numărul cincizeci și unu. îl scriu chiar acum.

A luat o hârtie albă, tăiată la dimensiunea celor din urnă, și a scris pe ea „51, Aniela".

— Cum adică... premiul ești tu? m-am mirat eu.

— Cine mă va câștiga mă va avea, a chicotit Aniela.

— Cum te va avea?

— 0 să găsesc eu cum... Poate pentru o conversație privată, poate pentru o excursie în doi, poate pentru o cină romantică, poate...

— Poate ce?

— Gata, nu mă mai iscodi!

— Aici sunt și femei. Te-ai duce la o cină romantică cu o tipă?

— Unei tipe i-aș acorda o conversație privată.

— Ce onoare pe ea, ce beneficiu, ce norocul naibii, auzi, conversație, fericita îl va lua pe Dumnezeu de picior! Parcă ar conversa cu Platon, cu Sartre sau cu Patapievici... Iar unui tip? Ce i-ai acorda? Doar cina? Sau excursia?

— Rămâne de văzut...

— Dacă nimerești un nasol?

— Bărbații prezenți acum sunt aleși pe sprânceană.

A împăturit noul bilet ca pe celelalte și a vrut să-l arunce în urnă. M-am repezit:

— Stai! Nu-l pune încă! Nu te cred că ți-ai scris numele acolo.

Mințeam. 0 văzusem, peste umăr, cum scrisese.

— Uite! a zis Aniela și a despăturit biletul.

Da, scrisese „51, Aniela", cu scrisul ei plastic.

— Bine. Acum te cred. Dă să-l pun eu în urnă, ca să fiu sigur!

A reîmpăturit biletul și mi l-a dat. Până să-l bag în urnă, i-am rupt un colț, după ce mă asigurasem că Aniela nu e atentă. și l-am vârât în bolul de sticlă. Gazda a amestecat biletele cu un băț și a strigat, să audă toți:

— începând cu ora zero, fiecare își poate extrage biletul din urnă. Vă urez cât mai mult noroc!

Era ora 23.55.

Când o pendulă a bătut miezul nopții, am năvălit primul la urnă și am început să răscolesc cu degetele, uitându-mă atent înăuntru. A durat câteva zeci de secunde până am găsit biletul cu colțul rupt. L-am înhățat radios, ca pe un trofeu.

Pe măsură ce-și luau biletele, oamenii anunțau ce au câștigat. Printre cei din urmă, mi-am dezvăluit cu un glas scăzut numărul norocos:

— Eu am numărul cinci zeci și unu.

N-am mai spus nimic altceva. Nici Aniela, care mă auzise. Ceilalți, în caz că au auzit, n-au băgat de seamă că numărul era excedentar și că nu mi-am anunțat premiul, erau grăbiți să se întoarcă la băuturile și la discuțiile lor. Din niște boxe a răzbătut din nou, în surdină, muzica.

M-am apucat și eu de băut, ca toți ceilalți. Deodată, din spatele meu, mai precis din dosul urechii mele care simțea căldura unei guri, am auzit-o pe Aniela.

— Ai trișat, nu-i așa? Am răspuns cinstit:

— Da.

— Și revendici un premiu fraudat?

— Da.

— Fie! Premiul îți aparține.

— în ce măsură îmi aparține?

— în orice măsură dorești. Nu-ți voi refuza nimic, crede-mă... Mai în glumă, mai în serios, i-am zis:

— Bine. Vrei să te căsătorești cu mine?

— ți-am dat voie să-mi ceri ceva plauzibil, nu să faci glume nelalocul lor.

Am hotărât brusc, simțind că mi se urcă tot sângele în cap:

— Vorbesc serios. Jur, Aniela, vorbesc mai serios ca oricând!

— Alex, cât ai băut? Oare, în acest moment, conștientizezi faptul că mă ceri de soție, nebunule? Adicătelea că îmi revendici trupul și sufletul, că îmi ceri viața și viitorul?

— Sunt mai conștient decât oricând. Vreau să fii a mea. Soția mea.

— Mai formulează o dată...

Am îngenuncheat ca personajele din romanele de doi bani, i-am luat mâna, i-am sărutat-o, apoi am ridicat privirea, țintuindu-i ochii îndreptați spre mine și i-am zis pe un ton care nu lăsa loc de interpretări:

— Aniela, vrei să fii soția mea? Mulți dintre invitați se uitau la noi, unii surprinși sau curioși, alții amuzați.

— Da! a zis Aniela.

— Iubito, e rândul meu să te întreb dacă vorbești serios.

— ți-am dat un răspuns serios. Te plac de multă vreme, ești un bărbat foarte... special, aș fi bucuroasă și onorată să devin soția ta. Dar, ai grijă, Alex, nu e un joc! Nu cred că mă cunoști. Aparențele înșală. Eu, dacă m-am hotărât, fie și subit, să fac acest pas important, îl fac pentru... Nu, nu pot folosi cuvântul „totdeauna", e o vorbă devastatoare... Unele specii se împerechează pe viață. E valabil și pentru mine.

Replica subsemnatului a fost profundă, adâncă:

— Da.

— Ridică-te, Alex!

M-am adunat de pe jos, ea m-a apucat de braț... M-am lăsat târât în spatele unui microfon conectat la stația de amplificare, de unde Aniela, după ce a oprit muzica și a ciocănit de câteva ori în el cerând liniște, a rostit solemn:

— Doamnelor și domnilor, îngăduiți-mi să vă anunț iminenta mea căsătorie cu domnul arhitect Alexandru Sorescu, aici de față și cam speriat. Confirmă-le, Alex!

Mi-am apropiat mutra de microfon și n-am zis decât atât:

— Sper că știe ce spune.

Au urmat ropote de aplauze și câteva fluierături încurajatoare. Unii, de bună-credință, au venit să ne felicite, alții doar să tatoneze situația și să se asigure că nu sunt victimele vreunei noi farse de-a Anielei.

— Acum, în sfârșit, avem un motiv de a chefui! a mai adăugat Aniela la microfon.

Petrecerea s-a dezlănțuit ca un foc de artificii sub neașteptatul imbold și nu s-a mai oprit decât în zori.

Până la ora 8 dimineața au plecat toți invitații. Câțiva dintre ei, așa cum mi-am dat seama după figurile lor sau din crâmpeie de dialoguri, aveau îndoieli cu privire la seriozitatea anunțului matrimonial al Anielei.

Pe mine, gazda nu m-a lăsat să plec. Eu aveam cele mai mari temeri și îndoieli, eram tensionat, emoționat, tulburat, spunându-mi că, totuși, acceptul Anielei a fost o glumă. în ziua de 14 martie 2013, Aniela mi-a devenit amantă și logodnică (în urma unei logodne simple, declarativă, săvârșită în așternut).

Iar peste o lună și jumătate, mi-a devenit soție. Astăzi, ca în fiecare zi care a trecut de atunci, suntem fericiți împreună.

Aniela râde ori de câte ori îi spun că am câștigat-o la tombolă și îmi reamintește că ea și numai ea a făcut în așa fel încât s-o câștig. Oare cum a putut anticipa că voi urmări și captura biletul despre care știam numai eu? Au femeile acea trâmbițată intuiție sau, mai degrabă, Aniela își adjudecă rodul întâmplării?

Puteam să-i cer, vorba ei, „orice", nu neapărat s-o cer de nevastă. Mai repede putem spune că așa a vrut providența, care aranjează lucrurile cum știe ea mai bine.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sediu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI)
21:37
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
20:46
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
23:32
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
23:30
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
23:29
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
23:18
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
TRENDING
17:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
21:50
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
La nivel mondial, aproape 3 miliarde de oameni se confruntă cu excesul de greutate. Foto: Getty Images
22:35
Unde dispare, de fapt, grăsimea din corp când slăbim: cercetătorii au desființat cel mai mare mit despre transpirație și pierderea în greutate
A supraviețuit injecției letale și s-a trezit pe masa de execuție. Sursă foto captură video Youtube
21:16
S-a trezit după două injecții letale eșuate. Întrebarea tulburătoare pusă de Christa Pike după execuție
Un angajat a fost concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Sursă foto: Hepta.
20:13
Un angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul a primit despăgubiri de 52.000 de euro în instanță
O femeie cu pulover în dungi care ține un portofel în mână
20:02
A cumpărat un portofel second-hand și a găsit 100 de dolari în interior. Detaliul care a făcut descoperirea specială: „Cea mai bună achiziție”
patru ceasuri cronograf marca rolex model daytona. modele speciale cu diverse diamante si pietre pretioase pe carcasa si bezel. cadrane colorate. in drepta un om la pupitru de la licitatia phillips
19:05
Rolex a vândut patru Daytona unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
21:17
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?