EXCLUSIV / RATB a dat amenzi de 10 milioane de euro degeaba

Comentează

În perioada 2013 – 2015, RATB a dat amenzi în valoare de 10 milioane de euro, dar nu i-a intrat în cont nici un ban. Sumele au mers la administraţiile publice locale, inclusiv cele din Iaşi, Constanţa sau Alexandria, unde au buletine cei amendaţi.

În ultimul timp, controlorii RATB sunt din ce în ce mai rari la vedere prin mijloacele de transport în comun din Bucureşti. Totodată, ei sunt în postura pisicii cu clopoţei care nu mai prinde şoareci, în sensul că oamenii vin în staţiile de autobuz în uniforme pe care scrie cu litere mari ”controlor”, aşteaptă să fie văzuţi de cei care sunt în staţie, apoi se urcă în maşină. Trebuie să fii inconștient ca în asemenea condiţii să circuli fără bilet pe mijloacele de transport în comun.

”Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetele locale”

Sensul este că RATB încearcă prin asemenea metode să determine călătorii să cumpere călătorii - şi mai puţin să aplice amenzi. Asta pentru că Regia de Transport nu beneficiază cu nimic din amenzi, iar banii se duc la administraţiile publice locale de unde provin călătorii buclucaşi. Dacă e din Slobozia, amenda este trimisă şi încasată de primăria din Slobozia, dacă e din Baia Mare, banii merg acolo etc.

Un studiu RATB arată că în ultimii trei ani controlorii au dat amenzi în valoare de 10 milioane de euro pentru călătorii fără bilete, bani din care regia nu a văzut nimic.

Conform unui comunicat primit pe acestă temă, Primăria Capitalei, patronul RATB, spune că nu are ce face, pentru că aşa este legislaţia. Ordonanţa 2/2001, ART. 8 (4) spune că: ”Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice in conformitate cu legislatia in vigoare se fac venit integral la bugetele locale”.

S-a autoamendat deși nu a fost prins de controlori

Libertatea a relatat în urmă cu câteva luni un caz unic în România. Un  bucureștean de 22 de ani s-a autoamendat pentru a plăti călătoriile făcute pe blat cu mijloacele de tranport în comun!  A plătit Regiei de Transport București (RATB) o sumă de bani reprezentând aproximativ echivalentul drumurilor făcute de el fără bilet, când era licean.

În data de 9 iunie, RATB s-a trezit cu suma de 500 de lei primită în cont de la un anume Pavel Florin Șocostiuc. Ce să fie, ce să fie? Spre stupefacția salariaților RATB, prietena lui Șocostiuc a trimis Regiei un e-mail în care a explicat că banii reprezintă contravaloarea biletelor pe care ar fi trebuit să le plătească în timpul liceului, când a mers mai mult fără bilet – pentru că nu avea bani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: RATB
ALTE ȘTIRI
Incendiul din Șura Mică se manifestă violent pe o suprafață de aproximativ 1.200 de metri pătrați. Foto: ISU Sibiu
1 oct.
Incendiu de amploare la o hală de reciclare din Șura Mică. Mesaj RO-Alert emis din cauza fumului gros care a ajuns până în Sibiu
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
1 oct.
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
1 oct.
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
1 oct.
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
00:16
Cât de ușor găsești piese pentru OMODA și JAECOO în România? Compania anunță 25 de service-uri autorizate
1 oct.
Cu ce viteză trebuie să conduci ca să consumi cel mai puțin combustibil. De ce mitul celor 90 km/h nu este valabil pentru toate mașinile
1 oct.
Protestele liceenilor au degenerat în Franța. Aproape 2.000 de persoane reținute: „Violență scăpată de sub control”
1 oct.
Aceste ploșnițe îți vor invada în curând casa: iată ce nu trebuie să faceți sub nicio formă
TRENDING
1 oct.
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
1 oct.
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
1 oct.
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
1 oct.
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
1 oct.
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?