A făcut 10 clase în 4 ani și a luat la Bacalaureat 9.13

Comentează
A făcut 10 clase în 4 ani

Maria Popescu, o tânără de 19 ani, șefă de promoție la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Piatra Neamț, nu a fost până la 13 ani la școală, dar a reușit să obțină la Bacalaureat 9,13.

Maria Popescu spune că povestea ei este “o minune a Bunului Dumnezeu”. S-a născut în București, iar pe când avea 4 ani s-a mutat cu familia la Petru Vodă, în județul Neamț. Astfel, împreună cu sora sa și cei trei frați și părinții lor, a găsit la Petru Vodă frumusețe, bucurie, pace, binecuvântare, pentru că “eram lângă părintele Iustin Pârvu, care ne-a chemat în acest colț de Rai!”.

Când a venit vremea să fie înscrisă la școală, n-a avut condiții, așa că a stat acasă, iar părinții, amândoi cu studii superioare, s-au îngrijit s-o învețe să citească, să scrie, să socotească. A practictat, scrie Mesagerul de Neamț, așa numitul homeschool-ing din prezent, sistem în care părinții preferă să-și educe copiii acasă, nu într-o școală tradițională din sistemul public sau privat.

“E ceva frumos, dar, din păcate, acest proiect nu este acreditat la noi în țară. Dacă ar fi fost posibil homeschool-ingul în România, poate că nu era așa cu mine, să nu merg la școală, să ajung să mă dau, la un moment dat, cu capul de pragul de sus, deoarece trebuia neapărat să fiu înscrisă în sistemul școlar de stat. Dar… așa a fost să fie și cred că așa a vrut Dumnezeu!”, spune Maria.

Citește și: Homeschooling, un fenomen răspândit din ce în ce mai des și în România. Cum arată o tabără pentru copiii școliți acasă

La 13 ani, fiind deja prea mare pentru clasele primare, a fost înscrisă la programul “A Doua Șansă la Educație, Prima Șansă la Formare Profesională”, unde a recuperat, rapid și cu brio, anii pierduți pentru sistem.

“Aici se prevedeau doi ani de școală într-un singur an calendaristic, dar eu am terminat 10 clase în patru ani, din 2011 până în 2015. Nu am făcut doar doi ani școlari într-un an calendaristic, ci chiar și trei ani într-un an! Părintele Iustin Pârvu a fost întotdeauna alături de mine și m-a sprijinit, m-a încurajat să merg înainte și asta a însemnat pentru mine foarte mult! Până acum, ajunsă absolventă de liceu și cu rezultate bune la examenul de bacalaureat, am știut și știu că părintele a fost și va fi alături de mine! Îi voi fi recunoscătoare toată viața!”.

La Şcoala Arhimandrit Chiriac Nicolau, din Vânători, a terminat clasele I-IV și a cunoscut-o pe învățătoarea Elena Iulia Borș-Humulescu:

“Această doamnă împreună cu încă o doamnă învățătoare mi-au insuflat cu dragoste cunoștințele școlare. Pentru aceasta, le mulțumesc din suflet! Apoi am terminat clasele V-VIII, la Școala Gimnazială Nr. 5 din Piatra Neamț, unde am întâlnit, de asemenea, oameni minunați. Doamna dirigintă, profesoara Mariana Roșanu, împreună cu alți profesori m-au inițiat în tainele cunoștințelor educative cu dragoste și răbdare. Participând la proiecte, cu ajutorul acestor oameni, am reușit să depășesc multe goluri. Eu le mulțumesc și le sunt recunoscătoare!”.

Primele două clase de liceu le-a terminat la “Dimitrie Leonida”, tot în Piatra Neamţ.

“Aici, doamna dirigintă, profesoara Mariana Amariei, m-a încurajat, m-a iubit și m-a sprijinit să ajung la rezultate mari. Această doamnă minunată întotdeauna, indiferent de piedicile pe care le-am întâmpinat, m-a învățat să merg înainte și chiar dânsa a mers împreună cu mine pe drumul inițierii. Eu îi sunt recunoscătoare și îi mulțumesc pentru că mi-a fost alături ca o mamă!”.

Clasele a XI-a și a XII-a Maria le-a urmat tot la“Dimitrie Leonida”, la profilul Turism și alimentație. De data asta, la program normal, pentru că deja avea vârsta potrivită.

Maria Popescu a devenit șefa promoției ei, având media generală 9,75. La Bacalaureat a luat 10 la matematică, 7.90 la română și 9.50 la geografie. Cu media finală 9.13, este printre cei mai buni copii ai județului Neamț, promoția 2017.

Maria Popescu vrea acum să meargă la Facultatea de Matematică, la “Al.I. Cuza”, în Iași.

Citește și: Atenție, curentul electric se scumpește cu 30-40%!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!