Marine Le Pen vrea să suspende imigrația în Franța

18 aprilie 2017 12:53

Președinta Frontului Național Marine Le Pen vrea suspendarea imigrației în Franța. Candidata la alegerile prezidențiale a afirmat, în timpul unui miting, că vrea să oprească “situația nebunească și incontrolabilă din Franța”, relatează BBC News.

Marine Le Pen a promis să suspende temporar toată imigrația legală, în timpul unui miting care a avut loc cu aproximativ o săptămână înainte de primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Franța.

”Voi decide cu privire la o interdicţie temporară pentru toată imigraţia legală, care va pune capăt acestei situaţii nebuneşti şi incontrolabile în care ne-am prăbuşit”, a declarat candidata Frontului Naţional la un miting de campanie din Paris. Ulterior, aceasta va introduce o serie de limitări ”mai drastice, rezonabile, umane şi uşor de gestionat” cu privire la imigraţia din Franţa.

Jurnaliştii Liberation au catalogat discursul drept ”cel mai dur al campaniei”, având ca scop satisfacerea susţinătorilor Frontului Naţional.

Un număr de 11 candidaţi s-au înscris în primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar până la o treime din alegătorii francezi se arată indecişi, fiind vorba de cel mai imprevizibil scrutin din ultimele decenii.

Între timp, sondajele arată că Emmanuel Macron, candidatul independent de centru-stânga, are un ușor avans în fața lui Marine Le Pen. Cei doi au cele mai mari șanse de a se confrunta în cel de-al doilea tur, care va avea loc pe 7 mai.

Foto: EPA

Loading...
Citește ultimele ȘTIRI pe Libertatea.ro