Cea mai lungă autostradă din Europa va trece și prin România

Comentează

Cea mai lungă autostradă din Europa va trece prin România. Este  vorba despre “Centura Mării Negre”, care va avea o lungime de 7.000 de kilometri. Publicaţia Asociaţiei Mondiale a Drumurilor „World Higwaz Magazine” a anunţat că pregătirile sunt complete pentru punerea în aplicare a acestui proiect. Lucrările ar trebui să demareze în toate ţările riverane cel târziu în 2019. O parte a autostrăzii a fost deja construită în nordul Mării Negre.

La sfârşitul anului 2010, preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, semna o lege prin care Rusia se angaja să construiască porţiunea de Autostrada Inelară a Mării Negre care ar urma să aparţină Rusiei. Acea lege ratifica Memorandumul din 2007 prin care ţările riverane Mării Negre îşi exprimau acordul de principiu în ceea ce priveşte acest proiect. Ruta principală şi conexiunile sale vor include următoarele oraşe: Istanbul (Turcia), Samsun (Turcia), Trabzon (Turcia), Edirne (Turcia), Batumi (Georgia), Poti (Georgia), Erevan (Armenia), Baku (Azerbaidjan), Novorosisk (Rusia), Rostov pe Don (Rusia), Taganrog (Rusia), Mariupol (Ucraina), Melitopol (Ucraina), Odesa (Ucraina), Chişinău (Republica Moldova), Bucureşti (România), Constanţa (România), Haskovo (Bulgaria), Sofia (Bulgaria), Niş (Serbia), Belgrad (Serbia), Tirana (Albania), Komoti (Grecia), Alexandropollis (Grecia).

Autostrada intră prin Giurgiu şi iese prin Albiţa

Arhiva foto

Pe teritoriul României autostrada va începe de la Giurgiu, va ajunge la Bucureşti, va urca la Ploieşti - Buzău – Mărăşeşti – Bârlad – Huşi, apoi va intra în Republica Moldova, către Chişinău.

Proiectul nu are un singur buget, fiecare ţară va plăti pe teritoriul său din surse proprii, fonduri de la Uniunea Europeană sau din alte surse internaţionale.

Urgentarea proiectului este datorată şi contextului geopolitic actual de apropiere şi dezgheţ al relaţiilor dintre Rusia şi Turcia.

Recordul mondial la capitolul lungime se află în Australia

Este de aşteptat ca şi traseul din Crimeea să fie supus negocierilor dintre Rusia şi Ucraina, în condiţiile în care Ucraina şi-a anunţat planurile pentru a finaliza un studiu de fezabilitate pe secţiunea sa de drum, în următoarele luni.

Din datele furnizate de revista „Drumuri Poduri”, dintre toate ţările riverane Mării Negre, România se află pe o poziţie codaşă în ceea ce priveşte proiectul Centurii Mării Negre. Acesta în ciuda faptului că autostrada nu numai că va lega Uniunea Europeană de Asia, dar ar trebui să unească rutier cele două capitale româneşti: Bucureşti şi Chişinău.

Din punct de vedere al dimensiunii, Autostrda Inelară a Mării Negre va fi a doua ca lungime din lume, după cea inelară a Australiei, de 14.500 kilometri lungime.

Un alt mare proiect în studiu este autostrada care va conecta Vestul european de Vestul Rusiei, de unde, prin Strâmtoarea Bering, va ajuge în  Alaska, apoi va continua către Sudul continentului american. Lungimea: 20.000 de kilometri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
09:02
Amenzi de 449 de euro pentru 29 de șoferi care au filmat urmările unui accident cu victime, pe autostrada A58 din Olanda: „Depășește orice limită a bunului-simț”
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește