În general, iarna poate fi asociată cu o alterare a moralului și că reapariția zilelor frumoase ajută la ridicarea lui. La pacienții depresivi sau la cei cu un moral fragil, influența vremii poate fi mult mai perfidă și se întinde pe tot parcursul anului, în funcție de perioadele de ploaie și soare, se arată într-un studiu realizat de o echipă de cercetători irlandezi.

Unul dintre parametrii interesanți vizează suprafața Irlandei, țară nu prea întinsă, așa încât nu există diferențe climatice prea mari între regiuni. Observațiile au fost efectuate pe persoane de peste 50 de ani.

Citește și: Te influențează vremea? | TEST

Dr Alain Cohen afirmă în Journal international de medecine că cercetătorii au recurs la tehnologia GPS pentru a strânge, cu o precizie de un kilometru de locul de domiciliu al participanților, toate informațiile meteorologice (temperatură, pluviometrie, soare). Studiul este considerat de altfel „geo-epidemiologic”.

S-a constatat că cele mai ridicate rate de simptome depresive sunt iarna, iar cele mai scăzute, primăvara. O altă constatate a fost că persoanele care trăiesc în zonele cu cea mai ridicată pluviometrie prezintă cele mai evidente simptome depresive: acestea sunt mai pregnante odată cu creșterea cantității de ploi (anual), efectul fiind aproape imediat (chiar în timpul zilelor ploioase și după o perioadă de ploi intense).

Cercetătorii au mai observat că participanții la studiu care locuiesc în cele mai însorite zone sunt cel mai puțin expuși la tulburări depresive, existând o relație directă cu numărul orelor însorite.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.