Fefeleaga lui Agârbiceanu a existat și are urmași!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce am crescut, viaţa a curs mai departe şi am uitat de femeia care urca şi cobora zilnic muntele, făcând parcă împreună cu mârţoaga o unică fiinţă a suferinţei. A rămas doar amintirea unui personaj care ne-a ajutat să ne mărim nota de final de an. Apoi, într-o zi, plecaţi la pas, departe de agitaţia cotidiană, de traficul infernal şi de cluburile de fiţe, am descoperit o ţară plină de poveşti în inima Munţilor Apuseni, la Roşia Montană. Un bătrânel hâtru se odihneşte impasibil în faţă unei porţi. “De unde sunteţi, taică?”. “Din Bucureşti, tataie, de la ziar”. Şi dăm să plecăm.
Cuprins:
“Ştiţi voi cine căra piatră cu aur din munţii ăştia? Fefeleaga, taică, Fefeleaga. În fiecare zi venea cu murgul ei, Bator, şi lua minereu din Apuseni, pe care-l vindea. Straşnică muiere! Asta ne-ar trebui şi nouă, o armată de femei că Fefeleaga”, ne spune melancolic bătrânul. Amuzaţi, îi reamintim că Fefeleaga este doar o nuvelă, o ficţiune. “Aşa credeţi voi! Fefeleaga a existat aievea. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, mergeţi la strănepotul ei. Trăieşte aici aproape, în satul Bucium”, ne-a spus bătrânul.
Ce-ar fi să ne oprim la Bucium? Poate moşul are dreptate. În sat, toată lumea-l cunoaşte. Îl cheamă Gheorghe David Vetălău. Şi da, este chiar strănepotul Fefeleagăi. Locuieşte într-o casă bătrânească, veche de un secol.
Turiştii pot înnopta în casa de poveste
“Staţi jos. Nevastă- mea pregăteşte acum nişte plăcinte, să le mâncaţi calde”, ne răsfaţă gazda noastră. Ne plecăm privirile şi respirăm miros de vatră încinsă şi cocă dospită în copaie. Ţinem ochii strânşi şi ne dorim ca vraja să nu se rupă. “Da, Fefeleaga a fost străbunica mea. O chemă, Fica, dar toţi o strigau Fefeleaga. Femeie aprigă, dar muncitoare. Nu ştiu de ce a bătut-o Dumnezeu aşa, ale cui păcate a trebuit să le tragă. Şi-a îngropat soţul şi toţi copiii. Fefeleaga a murit în 1951, iar ultima ei fiică, Maria, bunica mea, s-a prăpădit foarte tânără, în 1921. Povestea e reală. Fefeleaga şi-a vândut calul ca să o înmormânteze. Nu ştiu cum a ajuns Agârbiceanu să scrie de ea, dar a făcut un lucru mare. Încerc să-i păstrez vie povestea şi memoria. Şi pe fata mea am numit- o tot Maria, ca să-i ducă numele mai departe. Casa asta, în care stăm, a fost casa Fefeleagăi”, ne mărturiseşte Gheorghe.
Instinctiv, ne plimbăm palmele pe marginea mesei. Oare aici să fi mâncat când ce se întorcea obosită, după o zi de muncă? Totul în jur e literatură. Casa, grajdul unde îşi ţinea calul. La loc de cinste stă şaua lui Bator. Nea Gheorghe ni le arată mândru pe toate. E ars de soare şi brăzdat de muncă. Are în ochi acea hotărâre moştenită de la străbunica lui. Consideră că Dumnezeu l-a lăsat pentru a duce povestea mai departe. Şi-a transformat o odaie în cameră de oaspeţi, iar cine doreşte poate înnopta acolo, tarifele pentru găzduire fiind aproape simbolice. Fără să perceapă nici un ban, strănepotul femeii de poveste face pe ghidul pentru toţi cei dispuşi să-i asculte poveştile şi să descopere cărările tainice care duc spre crestele Apusenilor.
La plecare, ne petrece la poartă fiica lui Gheorghe, Maria (16 ani), ultimul urmaş al Fefeleagăi. “Mergeţi sănătoşi şi duceţi vorba mai departe despre femeia vitează ca un bărbat”, ne-a spus fata.
Film inspirat din viaţa femeii
Scena din filmul “Nunta de piatră”, unde Fefeleaga îl vinde pe Bator pentru un pumn de bani, ca să-şi înmormânteze fata în straie de mireasă
Nuvela “Fefeleaga” a devenit şi subiect de film. “Nunta de piatră”, formată din două părţi, “Fefeleaga” şi “La o nuntă”, este cea mai valoroasă peliculă semnată de regizorii Mircea Veroiu şi Dan Piţa. Acţiunea se petrece în Roşia Montană, la începutul anilor 1900. Producţia a fost distinsă în 1972 cu “Diploma de onoare” la Festivalul internaţional al filmului de la Cannes şi cu premiu Oscar-ex aequo la Festivalul filmului pentru artă cinematografică din Ciudad de Panama, pentru “Cea mai bună imagine” şi “Cel mai bun rol feminin” (Leopoldina Bălănuţă).
Retrasă din programa şcolară
Nuvela “Fefeleaga”, scrisă de Ion Agârbiceanu, a fost publicată în anul 1910. Mult timp s-a studiat în primii ani de şcoală. După ce au fost introduse noile manuale, a fost scoasă din programă. Totuşi, cei mai mulţi profesori de limba română predau această povestire în orele suplimentare de lectură.
fotografii: Gabriel Pătruţ
