«M-am trezit cu primarul băgat între picioarele mele!»

Comentează
Arhiva foto

De câteva zile, toată lumea din Poieneşti îşi dă coate şi vorbeşte pe la colţuri. Unii îl compătimesc pe Ion Costin, vecinul lor care şi-a găsit nevasta în toiul unei partide de amor nebun cu Gheorghe Poede, primarul din sat. Omul se plânge că soţia sa nu este prima femeie căreia edilul de 75 de ani îi fură minţile. “Anul trecut a mai distrus o familie, iar lumea vorbeşte că mai multe femei au fost convinse, cu bani, să cedeze apucăturilor lui!”, spune cu năduf Ion Costin. Omul susţine că soţia lui Poede ar fi plecat de acasă anul trecut, sătulă de aventurile acestuia, iar alţi localnici confirmă.
“De ce credeţi că l-a părăsit soţia, după mai bine de 30 de ani de căsnicie? De prea mult bine sau Primarul din Poieneşti, Vaslui, e acuzat că în ultimii ani a atentat la soţiile mai multor bărbaţi din comună. Ultima sa “victimă” vine însă să spulbere mitul edilului potent: “Nu am ştiut că primarul e între picioarele mele”. pentru că se săturase de aventurile actualului primar? A divorţat de Poede anul trecut şi i-a luat şi casă, şi tot. Primarul locuieşte într- un bordei, nu are nici măcar toaletă, stă mai mult pe la băieţi. La câte femei s-a dat şi câte familii a stricat, nici nu mai are curajul să meargă pe jos prin comună, doar cu maşina, ca nu cumva să-l ia la întrebări vreun gospodar!”, a povestit supărat un alt localnic din Poieneşti. Din păcate însă, edilul nu a fost de găsit ca să poată să se apere. Ce-i drept, Ion e supărat mai ales pe Maricica lui, care numai necazuri îi face de la o vreme, de când cei patru copii s-au mutat la casele lor.
“După ce au crescut copiii, s-a apucat să bea, mi-a vândut pe băutură şi calul, şi fânul, dar am iertat-o. Eu muncesc pe şantier la Vaslui, îmi rup umerii la roabă sau cărând materiale de construcţii, iar acasă nu găsesc nici de mâncare, nu-mi spală hainele şi nu am parte nici măcar de o vorbă bună... Iar acum s-o găsesc cu un alt bărbat? Şi încă unul mai bătrân ca mine? Dacă ea m-a făcut de ruşine în tot satul, s-o fac şi eu de ruşine, şi pe ea, şi pe primar, care s-a dat la femeia mea”, ameninţă omul, care e hotărât să divorţeze. În plus, Costin a făcut plângere la Poliţie împotriva primarului pentru... tulburare de posesie. pentru că se săturase de aventurile actualului primar? A divorţat de Poede anul trecut şi i-a luat şi casă, şi tot. Primarul locuieşte într- un bordei, nu are nici măcar toaletă, stă mai mult pe la băieţi. La câte femei s-a dat şi câte familii a stricat, nici nu mai are curajul să meargă pe jos prin comună, doar cu maşina, ca nu cumva să-l ia la întrebări vreun gospodar!”, a povestit supărat un alt localnic din Poieneşti. Din păcate însă, edilul nu a fost de găsit ca să poată să se apere. Ce-i drept, Ion e supărat mai ales pe Maricica lui, care numai necazuri îi face de la o vreme, de când cei patru copii s-au mutat la casele lor.
“După ce au crescut copiii, s-a apucat să bea, mi-a vândut pe băutură şi calul, şi fânul, dar am iertat-o. Eu muncesc pe şantier la Vaslui, îmi rup umerii la roabă sau cărând materiale de construcţii, iar acasă nu găsesc nici de mâncare, nu-mi spală hainele şi nu am parte nici măcar de o vorbă bună... Iar acum s-o găsesc cu un alt bărbat? Şi încă unul mai bătrân ca mine? Dacă ea m-a făcut de ruşine în tot satul, s-o fac şi eu de ruşine, şi pe ea, şi pe primar, care s-a dat la femeia mea”, ameninţă omul, care e hotărât să divorţeze. În plus, Costin a făcut plângere la Poliţie împotriva primarului pentru... tulburare de posesie.


Soţul o satisfăcea, amantul e doar un moş

În acest timp, Marcela Costin (49 de ani), sau Maricica, aşa cum e alintată, s-a refugiat în casa părinţilor săi şi speră ca soţului să îi mai treacă supărarea, mai ales că, susţine ea, e o victimă.
“Nici nu am ştiut că primarul este între picioarele mele, eu dormeam şi nu l-am simţit... M-am trezit cu el băgat acolo... Oricum, primarul are obiceiul să intre în curţile oamenilor fără să anunţe. Eu am un bărbat bun, care mă satisface, cum să-l înşel eu cu moşul de primar?”, spune amărâtă femeia, care speră ca lui Ion să îi treacă totuşi supărarea.
Ceea ce ea nu ştie este că, acasă, soţul încornorat i-a lăsat o scrisoare prin care o anunţă că trebuie să îşi strângă toate lucrurile în maximum două zile.

A fugit în fundul gol prin porumb

Maricica s-a refugiat la părinţii ei după ce soţul a prins-o în pat cu primarul. Istorioara în sine e mai mult decât amuzantă. Ion, bărbatul înşelat, a povestit: “Am suspectat eu ceva, aşa că duminică mam dus acasă pe ascuns. Am văzut maşina Primăriei la poartă, aşa că mi-am dat seama imediat că e ceva necurat. M-am descălţat să nu fac zgomot şi am intrat tiptil în casă. I-am găsit în bucătărie, în fapt! Primarul, în fundul gol, şi soţia, la fel! Primarul a fugit cu pantalonii în vine în maşină, iar soţia, goală, a luat-o la fugă prin porumbul din spatele casei. De atunci nu s-a mai întors acasă”.

Soţul înşelat a compus o scrisoare năucitoare pentru nevasta adulteră : «Viaţa ta este în mâinile mele»

“Dragă Marcelă, Te rog să îţi ei tot ce crezi tu dar în satul asta nu mai stai îţi las descuiat 2 zile nu încerca să faci ce vrei tu viaţa ta este în mâinile mele să-ţi iei adio de la viaţă te rog să păstrez scrisoarea asta pentru ca să vadă băieţi tăi la înmormântare căci am să ţio pun ca în loc de icoană pe chept tău Te rog să faci să pleci unde te duce minte nu la p... lu Sâcu Îţi mulţumesc că ai fost pentru râs”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!