Protest la o școală din Pitești din cauza unui elev bolnav de ADHD. Copiii spun că refuză să intre la ore de trei zile pe motiv că un coleg de clasă i-ar amenința cu moartea inclusiv pe profesori. Revoltați, părinții elevilor au cerut ca băiatul să fie exclus din școală, iar, în caz contrar, amenință că vor protesta în Capitală, în fața Ministerului Educației. Totul spre disperarea tatălui lui George, băiatul etichetat drept „elev-problemă”. Bărbatul spune că fiul său este supravegheat și beneficiază de consiliere psihologică, iar întreg scandalul a fost declanșat de răutățile elevilor care nu înțeleg și nu vor să tolereze boala colegului lor.
Cuprins:
Elevii clasei a VII-a B de la Școala „I.L. Caragiale” din Pitești au lipsit de la ore, încă de la începutul săptămânii. Cu toții dau vina pe un coleg de clasă despre care spun că i-ar agresa. L-au marginalizat rapid pe băiat, după ce au aflat că el suferă de sindromul AHHD, care se manifestă prin stări de agitație, impulsivitate și dificultăți de concentrare.
„Copilul are probleme de natură neuropsihiatrică, cel puţin aşa suspicionez eu, pentru că are un comportament deosebit de violent, pe care nu-l poate controla prin propria lui voinţă. Agresiunea lui este extremă. Nu mai vorbim despre nişte gesturi de şicană, cum fac copiii la şcoală, vorbim despre lovituri exacerbate, despre ameninţarea că înfige compasul în ceilalţi şi în el. Le-a spus că-i spintecă şi că apoi se sinucide. Este o situaţie care-i traumatizează emoţional şi pe ceilalţi 29. I-am recomandat mamei, în mod oficial, din partea Protecţiei Copilului, să meragă cu băiatul la un medic neuropsihiatru, situaţie pe care mama a înţeles să o amâne.”, a declarat Simona Mosoia, psihologul şcolii.
Elevii din întreaga clasă au stat pe holurile școlii pe motiv că s-ar simți amenințați. Însoțiți de părinți, copiii au afișat mesaje precum „vreau o școală sigură” sau „vreau să fiu protejat”. Pentru că n-au participat la cursuri, copiii s-au ales cu absențe.
„În aceste condiții copiii nu vor intra la ore. Este a treia zi în care elevilor li s-au pus absențe. Părinții însă spun că nu îi voi mai lăsa să participe la cursuri.”, a declarat Dumitru Tudosoiu, Inspectorul General al Inspectoratului Județean Școlar Argeș.
Comportamentul respingător i-a revoltat pe părinții elevului care suferă de ADHD. Tatăl băiatului a spus că este uimit de reacția celorlalți părinți care au cerut mutarea fiului său la o altă școală.
„Eu nu vreau să-l transfer la altă școală. Copilul meu este supravegheat de către noi și în plus i se oferă și consiliere psihologică...”, a spus Viorel Rizoiu, tată băiatului.
Conform legii, autoritățile nu îl pot muta pe elev la o altă școală decât dacă are grave abateri disciplinare.
„În momentul actual nu prezintă o întârziere în dezvoltarea cognitivă. În opinia mea, minorul nu reprezintă un pericol social.”, a explicat Narcis Sima, psihologul copilului.
Atât conducerea școlii, cât și Inspectoratul Școlar Argeș au gestionat defectuos întreaga situație, susține prefectul județului.
„S-a ajuns la o situație de netolerat, o întreagă clasă să nu intre la ore din cauza unui copil. Cu toții avem datoria de a o soluționa, trebuie avut în vedere atât interesul copilului, cât și buna desfășurare a procesului educațional”, a spus Cristian Soare, prefectul județului Argeș.
În schimb, directorul școlii consideră că nu a greșit cu nimic.
„Nu cred că am procedat greșit. Am acționat exact cum prevede procedura legală. I-am oferit și la școală consiliere psihologică”, a spus Alin Vlad , director școlii „I.L. Caragiale” din Pitești.
Scandalul a degenerat deoarece părinții elevilor din toată școala au de gând să protesteze în continuare. Mai mult, vor să facă memorii către Ministerul Educației pentru ca elevul „problemă” să fie transferat în altă școală.