Am primi o cotă de 6.351 de refugiaţi! Ce facem cu ei?

Comentează
Arhiva foto

Pe 24 august, cotidianul Libertatea publica un articol cu titlul “UE ne va trimite şi nouă imigranţi”, în care arăta că trebuie să ne aşteptăm la o cotă de peste 5.000 de refugiaţi sirieni şi nord-africani din partea Uniunii Europene, sufocată zilnic de valurile de imigranţi. Apoi, presa occidentală a vehiculat cifra de 7.000 de imigranţi pentru ţara noastră. Oficialităţile din România au ieşit la rampă cu un fel de dezminţire, în sensul că aceste cifre sunt doar “speculaţii de presă”.
Preşedintele Iohannis a declarat, luni, hotărât, nemţeşte, că ţara noastră poate primi 1.785 de persoane, nici mai mult, nici mai puţin. Comisia Europeană (CE) a hotărât însă, ieri, că România trebuie să primească pe teritoriul său o “cotă” de 6.351 de imigranţi, din cele 160.000 de persoane care trebuie relocate pentru a nu sufoca Occidentul. Na! Acum, după cum se vede, 6.351 este mai aproape de 5.000, decât de 1.785…
Tehnic, cota CE a fost calculată pe baza următorului algoritm: 40% mărimea populaţiei, 40% PIB, 10% numărul mediu de cereri de azil din trecut, 10% rata şomajului.
Această propunere a Comisiei Europene trebuie să treacă însă de Consiliul Afaceri Interne al statelor membre, din 14 septembrie, unde e nevoie de votul a 16 ţări din cele 28 membre. Şi are şanse mari să treacă.
«Cum îi vom reţine în România?»
În fine, că o fi o cotă mai mică sau mai mare, problema aceasta este minoră. Să zicem că instituţiile noastre vor găsi unde să îi cazeze, că se vor găsi chiar români inimoşi care să îi primească pe proprietăţile lor, dar…




“Cum îi vom reţine în ţara noastră? Îi arestăm? Ei au vrut din start să meargă în Germania, nu în România! Cred că trebuie să ne aşteptăm la următorul scenariu: vor fi aduşi în ţara noastră, cu cheltuielile de rigoare, apoi vor pleca din nou spre Occident, chiar şi pe jos - şi nu le vom putea face nimic. Mai mult, ce vrem să facem cu 6.351 de refugiaţi, de fapt? Îi strămutăm, îi colonizăm la noi, desigur. Dar Constituţia, la articolul 3, paragraful (4) spune: «Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine». Vreau să văd ce autoritate din România va semna un act de colonizare prin încălcarea Constituţiei… Cred că vin vremuri triste pentru toată lumea şi nimeni nu este pregătit pentru ele”, ne-a spus diplomatul economist Silviu Crăescu (foto), analist militar, reprezentant al International Center Criminal Intelligence de pe lângă American Diplomatic Mission for International Relation SUA.

4.000 de militanţi ISIS printre refugiaţi?

Presa britanică susţine că pe teritoriul Europei ar fi pătruns deja 4.000 de terorişti din gruparea Stat Islamic, aceştia fiind gata să lanseze un atac. Un jihadist din ISIS le-ar fi mărturisit ziariştilor de la Sunday Express că aceştia se alătură fluxului de refugiaţi în porturile turceşti Izmir şi Mersin, de unde ajung pe coastele Italiei, pe Marea Mediterană, apoi se îndreaptă către alte ţări europene, unde aşteaptă ordinul de a lansa atentate. Informaţiile ar fi fost confirmate şi de călăuzele din Turcia.

Angelina Jolie cere măsuri anti-ISIS

Direct de la Hollywood, actriţa Angelina Jolie (foto) a aterizat în faţa politicienilor britanici, cărora le-a cerut să intervină rapid pentru a stopa violenţele comise de ISIS. Artista considera ca islamiştii folosesc violul ca unealta de tortură şi a povestit emoţionată despre dramele fetiţelor abuzate pe care le-a întâlnit în zonele de conflict.
“Cel mai agresiv grup terorist care există în acest moment în lume ştie ceea ce şi noi cunoaştem - faptul ca violul este o armă foarte eficientă şi o folosesc cu precădere pentru a instaura teroarea şi pentru a distruge familii şi comunităţi, pentru a dezumaniza. Este absolut necesar sa avem o reacţie imediată şi foarte, foarte puternică asupra acestui grup”, crede Jolie.

Traficanţi de sirieni şi de irakieni trimişi în judecată de DIICOT

Procurorii de la “Crimă Organizată” au reuşit să destructureze o reţea de traficanţi de migranţi, care în prima jumătate a anului a reuşit să transporte din Turcia, prin România, peste 150 de sirieni şi irakieni.
Conform anchetatorilor, gruparea din care făceau parte români şi turci preluau transfugii din Turcia, îi îmbarcau la bordul unor camioane cu marfă şi îi duceau dincolo de graniţa româno-ungară. De aici, aceştia plecau pe cont propriu în ţări precum Austria, Germania, Franţa, Italia, Norvegia, Finlanda sau Suedia.
Pentru serviciile lor, traficanţii cereau şi primeau în jur de 5.000 de euro de la fiecare persoană care tranzita teritoriul ţării noastre. Acum însă, au fost trimişi în judecată şi riscă ani grei de închisoare. (Dan Băcan)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!