Ghiceşte gândurile, levitează, sparge becurile sau mută obiectele dintr- un loc în altul doar dintr-o privire, dar cel mai mult îi place să îndoaie metale. Cu toate acestea, mentalistul nu a reuşit să-i păcălească prin puterea minţii şi pe angajaţii terasei Mambo din Mamaia, unde Cristian s-a cinstit cu două persoane.
Cel puţin aşa susţine Alex, şeful de sală al localului: “Nu mă aşteptam să plece fără să plătească. Cristian Gog a venit sâmbătă seara la terasa Mambo, însoţit de un prieten şi de o fată, au stat cam două ore şi au consumat o sticlă de alcool şi sucurile aferente, după care a vrut probabil să demonstreze că este un iluzionist profesionist şi s-a făcut nevăzut cu prietenii lui, înainte de a-şi achita nota de plată, în valoare de 350 de lei”.
Reprezentanţii respectivei locaţii au primit un răspuns de-a dreptul obraznic din partea lui Gog, după ce au reuşit să-l contacteze: “Dacă puteţi demonstra că am fost acolo, sunt de acord să achit suma respectivă”.

Se va alege cu o plângere la poliţie

Presupusul rău-platnic nu s-a gândit însă că terasa este blindată de camere video: “Dacă nu plăteşte, vom face plângere la poliţie. Nu înţeleg ce a vrut să facă acest iluzionist? Să demonstreze că este un bun profesionist sau are nevoie de publicitate?”, ni s-a mai plâns Alex de clientul lui marca VIP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.