Proiectul are deocamdată un titlul provizoriu  – „Dirty Old Men” – şi prezintă povestea unui bărbat afemeiat care îşi găseşte spre bătrâneţe perechea, şi a celui mai bun prieten al acestuia (rol interpretat de Freeman), care va face tot ce poate pentru a sabota relaţia dintre cei doi amorezi.

Potrivit presei americane, scenariul filmului va fi o combinaţie dintre „Spărgătorii de nunţi” (2005) şi din „Virgin la 40 de ani” (2005).

Studiourile Warner Bros. şi-ar dori ca Jack Nicholson să fie partenerul lui Morgan Freeman pe marele ecran, aşa cum s-a întâmplat în 2007, la filmările comediei „Ultimele dorinţe/ The Bucket List”. Actorul însă nu a afirmat dacă va accepta sau nu rolul.

Actorul de culoare, încă activ pe marile ecrane 

Morgan Freeman  a lansat în 2008 nu mai puţin de trei filme: comedia „Ultimele dorinţe/ The Bucket List”, cu Jack Nicholson, filmul de acţiune „Wanted”, cu Angelina Jolie şi James McAvoy, şi „Cavalerul negru/ The Dark Knight”.

În prezent, el participă la realizarea filmului biografic despre viaţa liderului sud-african Nelson Mandela, „Invictus”. Freeman are rolul principal în acestă peliculă regizată de Clint Eastwood, ce va fi lansată pe marile ecrane în luna decembrie.

Începând cu luna ianuarie, Freeman va începe filmările thrillerului de acţiune „Red”, ce va fi produs de Summit Entertainment.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.