Manelistul este în culmea fericirii de când a aflat că iubita lui este însărcinată.
”Anul trecut pe vremea asta, îmi ascundeam toate gândurile grele şi durerile sufleteşti. Nu aveam cu să nu fiu fericit alături de Betty şi Dani (copiii lui – n.r.), dar aveam un gol în sufletul meu. Roxana m-a făcut să simt că acel gol nu mai există. Mă bucur în fiecare zi că trăiesc şi că am pentru cine”, a spus Florin Salam, la emisiunea ”Acces Direct”, de la Antena 1.
Salam a mărturisit că a văzut-o prima dată pe Roxana într-un club, însă au trecut 3 ani până când a avut curaj să-i spună că o iubeşte.
”Când am văzut-o prima dată, nici măcar nu ştiam numele ei. A intrat într-un club, unde eram cu un prieten. Ea a venit cu un grup de prieteni. Un prieten mi-a spus cine este. Deşi înainte am spus că niciodată nu mai vreau să fiu cu nimeni, atunci i-am spus prietenului meu că ea ar fi singura alături de care mi-aş dori cu toată inima să fiu, fără să ştiu cine e. Nici măcar nu ştiam dacă este cu cineva. Aşa că nu am avut curaj să fac nimic. Au trecut vreo 2-3 ani până când am avut curaj să-i spun că o iubesc”, a mărturisit manelistul.
Artistul a povestit că i-a spus că o iubeşte prima dată când a vorbit cu ea.
”În timp ce eram la masă împreună, i-am spus că o iubesc, dar nu am avut curaj să-i spun nimic până atunci… Poate că a crezut că e o glumă, dar i-am spus că «nu am timp de pierdut, trebuie să-ţi spun acum tot ce simt, că cine ştie când te mai văd». Dumnezeu a vrut ca ceea ce am spus eu atunci să lege ceva şi acum să fim împreună”, a adăugat Florin Salam.
Foto: Captură video Antena 1

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.