O elevă de 16 ani, din România, nu a mai fost la școală din ianuarie și e îngrijorată de ce va păți: „Dacă e o amendă, măcar o plătim”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O elevă de 16 ani din România povestește cum starea precară de sănătate și lipsa sprijinului profesorilor au făcut-o să abandoneze școala din ianuarie, temându-se acum de consecințe.
Cuprins:
- O elevă renunță la școală din cauza depresiei
- Probleme medicale și lipsa unui tratament clar
- Reacții dure și sfaturi primite
- Ce se întâmplă în România dacă un copil nu merge la școală
- Mii de elevi în afara sistemului de educație
- Un fenomen tot mai vizibil
- Când realitatea devine amenințătoare
- Ce pot face concret părinții sau adulții din jur
O elevă renunță la școală din cauza depresiei
O elevă de 16 ani din România a povestit pe un forum că nu a mai mers la școală din luna ianuarie, invocând probleme serioase de sănătate mintală și lipsa sprijinului din partea sistemului educațional.
Aceasta spune că nu refuză școala din comoditate, ci din cauza stării în care se află.
„Am 16, și nu am mai fost la școală din ianuarie... nu prea am note, profesorii nu sunt super înțelegători și nu mă pot face să mă duc. sunt în depresie, nu pot să mai fac absolut nimic, nici să mă mișc, nici să mănânc, nimic. ce se întâmplă dacă nu mai merg? știu că e posibil să vină poliția, dar dacă află că nu m-am dus doar pentru că nu mă simt bine, dar părinții mă ajută și nu e vina lor, se întâmplă ceva? întreb pentru că îmi este frică, îmi este frică să merg, dar nu vreau să pățească ceva ai mei. dacă e o amendă și nimic special, măcar o plătim, dar altceva... nu știu...
Mai multe informații: am mai pierdut deja un an din motive medicale, nu m-am simțit bine fizic și am repetat anul, dar nu s-a întâmplat nimic, nu a venit poliția, doar am repetat anul și totul a fost ok... dar fiind al doilea an, nu știu ce să fac. nu am timp să recuperez.”, a scris aceasta pe un forum.
Probleme medicale și lipsa unui tratament clar
Tânăra susține că a fost la psihiatru și i s-a spus că are depresie și posibilă tulburare bipolară, dar tratamentul nu a fost urmat.
„Mi s-a spus că am depresie... mi-a zis să iau pastile, dar părinții nu au fost de acord. ”, a spus fata.
În plus, spune că suferă și de o afecțiune endocrină: „am tiroidă... sunt extrem de obosită, de abia pot să mă dau jos din pat”.
Eleva reclamă și lipsa de sprijin din partea cadrelor didactice: „Am avut experiența ca profesorii să îmi zică că nu îi interesează, și nu mi-au pus note nici când am venit la școală”.
Reacții dure și sfaturi primite
Mesajul ei a generat numeroase reacții. Unii i-au răspuns critic: „Cumva va trebui să te aduni... fără școală, cam ce ai putea face?”
Alții au insistat asupra tratamentului medical: „În cazul depresiei... tratamentul constă în suplimentarea acestui hormon... De ce să refuzi medicația?”
Un avocat i-a recomandat să caute ajutor și să nu ignore situația: „Se caută un specialist. Se face măcar psihoterapie... Cereți ajutor. Continuu, repetat.Vă simțiți rău, vă înțeleg, dar părinții dv. nu par a stăpâni situația. La vârsta dv. sigur aveți ceva de spus, opinia dv. contează mult. Ba chiar ați putea obține în instanță o altă decizie decât a părinților dacă doriți. ”.
„Înțeleg că vă simțiți un copil mic și neputincios, dar nu sunteți așa. Nu vă ascundeți după faptul că sunteți minoră. Nu luați nimic pentru tiroidă, încercați să vă ajutați cumva. Fie nu sunteți obosită de la tiroidă, fie insistați să faceți tratament. Fie nu aveți depresie, fie insistați să faceți tratament. Din două una, dar decizia actuală a părinților care nu vă pot ridica din pat să vă ducă la școală este greșită. Nu aveți diagnostic, nu aveți acte pentru boală, tratamente, ce să facă profesorii?”
Acesta a atras atenția și asupra rolului personal:„Din păcate, trebuie să vă treziți singură să găsiți ajutor, căci părinții dv. nu par a fi capabili să vă ajute. nimeni... nu va putea avea grijă de dv. așa cum o puteți face dv. înșivă”.
„Regret să vă spun, dar părinții dv. sunt amorțiți și decid prost. Lăsați absențele, cereți ajutor, căutați psiholog prin Casa de asigurări, sunt soluții, căutați să discutați cu consilierul școlar, mergeți la un psihiatru să vedeți DACĂ pastilele au sau nu acest efect advers, căci și placebo are efecte adverse… Nu văd cum să vă reveniți așa, fără să faceți nimic.”, a mai adăugat avocatul.
Ce se întâmplă în România dacă un copil nu merge la școală
În România, învățământul este obligatoriu, iar părinții au responsabilitatea legală de a asigura frecventarea cursurilor.
Potrivit legislației educației (Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 ), art. 14: „Părinții sau reprezentantul legal au obligația să asigure participarea la cursuri a beneficiarului primar minor pe întreaga perioadă a învățământului obligatoriu. Nerespectarea prezentei obligații constituie contravenție și se sancționează potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. a).
Mai exact „nerespectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1), din culpa părintelui sau a reprezentantului legal, în sensul interzicerii participării beneficiarului direct la programul şcolar, se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei. Prevederea se aplică şi în cazul refuzului semnării contractului educaţional prevăzut la art. 14 alin. (4);”.
Astfel, părinții pot primi amenzi dacă elevul nu merge la școală, în unele cazuri, se poate aplica muncă în folosul comunității. Situațiile grave pot duce la intervenția autorităților de protecție a copilului.
Practic, școala are obligația de a transmite datele legate de absențele nemotivate către părinți, dar și către Protecția Copilului. Elevii care au cel puțin 75% absențe nemotivate din totalul orelor, sunt considerați în risc de abandon școlar.
Absențele pot fi motivate pentru 40 de ore pe an școlar, fie pe baza actelor medicale, fie pe baza cererii scrise a părinților.
Abia după ce un elev este în situație de abandon școlar doi ani consecutivi este radiat din evidențele școlare.
Mii de elevi în afara sistemului de educație
Abandonul școlar este definit oficial ca „încetarea frecventării învățământului obligatoriu”.
În 2024, peste 400.000 de copii cu vârste între 7 şi 17 ani erau în afara sistemului de educaţie, reprezentând 18,7% din populaţia rezidentă de vârsta respectivă, arată datele Salvați Copiii.
Anul trecut, doar 60% din elevii care au început școala în 2013-2014 au ajuns să susțină examenul de Bacalaureat.
Potrivit Eurostat, în 2023, România a avut cea mai mare rată a abandonului școlar din UE, respectiv 16,6% față de 9,5% media UE.
Un fenomen tot mai vizibil
Cazul adolescentei reflectă o problemă mai largă: absenteismul și abandonul școlar, adesea legate de probleme emoționale, sărăcie sau lipsa sprijinului.
Însă, în ultima vreme, psihologii și terapeuții tratează tot mai des elevi care nu vor să meargă la școală și care nu au un diagnostic medical care să motiveze absențele.
„În ultimii ani, tot mai mulți adolescenți par să nu mai facă față vieții de zi cu zi - școală, responsabilități, relații - și aleg să se retragă acasă, în spațiul care le oferă cel mai mult sentiment de siguranță. Privit din exterior, acest comportament poate fi interpretat ca lipsă de voință sau comoditate. Dar, dacă schimbăm lentila, imaginea se schimbă: nu este vorba despre refuzul vieții, ci despre dificultatea de a o susține emoțional. ”, spune Mirela Husaru, terapeut format în Compassionate Inquiry, by Gabor Mate, pentru Libertatea.
Unul dintre factori ale legătură și cu felul în care s-a schimbat relația copiilor cu dificultatea.
„Mulți părinți de astăzi, cu intenția sinceră de a-și proteja copiii, au încercat să le reducă expunerea la frustrare, eșec sau disconfort. Au intervenit mai repede, au netezit obstacolele, au vrut să prevină suferința. Această grijă vine, de multe ori, din propriile lor răni sau lipsuri. Însă, fără să își propună, au limitat și oportunitățile copiilor de a-și construi o experiență esențială: «pot să fac față...».”, a explicat aceasta.
Când realitatea devine amenințătoare
Dacă nu sunt expuși la frustrare, la disconfort, la diverse situații de viață, copiii vor ajunge să nu facă față unor situații atunci când cresc, cum ar fi interviul de angajare, de exemplu.
„Când această experiență lipsește, lumea începe să pară mai mare, mai amenințătoare decât este în realitate. Școala, cu cerințele ei, devine nu doar un loc de învățare, ci un spațiu de expunere continuă: evaluare, comparație, presiune socială. Pentru un adolescent care nu și-a construit suficient încrederea internă, aceste lucruri nu sunt simple provocări - sunt copleșitoare. În acest context, retragerea acasă nu este o alegere , ci una de reglare. Acasă înseamnă control, predictibilitate, absența evaluării. Este locul unde sistemul nervos se poate liniști. De aceea, mulți adolescenți nu refuză viața în sine, ci acele contexte în care se simt depășiți de ceea ce trăiesc în interior. ”, ne lămurește Mirela Husaru.
Practic, ce spune terapeuta e că protecția excesivă nu ii ajută pe copii, nu îi face mai puternici, ci mai vulnerabili în fața realității.
Studiile arată că generația Z cea mai anxioasă generație, siguranța, fiind prioritatea principală a tinerilor.
Ce pot face concret părinții sau adulții din jur
Mirela Husaru, terapeut format în Compassionate Inquiry, by Gabor Mate, a oferit și câteva sfaturi pentru părinții care se confruntă cu astfel de probleme:
- Schimbă perspectiva: Nu întreba „de ce nu vrea?”, ci „ce este prea greu pentru el acum?”
- Ascultă fără să judeci: Evită replici precum „nu e mare lucru” sau etichetările; oferă spațiu și înțelegere. „Această nuanță deschide o relație, nu o luptă.”
- Fii prezent, nu grăbi soluțiile: Uneori, simpla prezență și ascultare valorează mai mult decât încercarea de a rezolva imediat problema.
- Încurajează pași mici: Susține copilul să revină treptat (o oră, o zi, o interacțiune), nu prin schimbări bruște.
- Construiește încrederea treptat: „Fiecare experiență în care adolescentul reușește să facă față, chiar și puțin, reconstruiește încrederea internă.”
- Gestionează-ți propriile emoții: Controlează anxietatea și teama pentru viitor, pentru a nu transmite presiune copilului.
- Oferă siguranță emoțională: Un părinte calm și stabil transmite siguranță, nu stres.
- Înțelege semnalul din spatele retragerii: Retragerea nu este un eșec, ci un semn că adolescentul are nevoie de sprijin.
- Fii alături de copil în ritmul lui: Nu împinge forțat înainte, ci susține-l să meargă mai departe în propriul ritm.
„În esență, problema nu este că adolescenții nu mai pot face față vieții. Problema este că, pentru mulți dintre ei, viața a devenit prea intensă emoțional în raport cu resursele pe care au avut ocazia să le dezvolte. Retragerea nu este un eșec, ci un semnal că au nevoie de sprijin - nu pentru a fi împinși înainte, ci pentru a învăța, în ritmul lor, că pot merge mai departe. Ca părinți, ne putem însoți copiii în greul lor atât cât reușim să rămânem prezenți și cu propriile noastre emoții dificile - cu cât ne putem fi alături nouă înșine, cu atât le putem fi și lor.”, concluzionează Mirela Husaru.
