Guvernul Republicii Moldova a decis înființarea Centrului Universitar din Cahul. Noua instituție va funcționa în cadrul Universității Tehnice a Moldovei

Comentează
Sediul Universității din Cahul

Guvernul Republicii Moldova a aprobat miercuri, 4 februarie, fuziunea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul cu Universitatea Tehnică a Moldovei, transmit autoritățile într-un comunicat de presă. Universitatea din Cahul, care va deveni Centru Universitar în cadrul noii structuri, va funcționa în condiții de autonomie universitară.

Universitatea din Cahul, transformată în Centru Universitar

Decizia autorităților din Republica Moldova prevede reorganizarea Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul prin fuziune cu Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) cu păstrarea și dezvoltarea unui centru universitar autonom, cu sediul în Cahul. „Noul centru va funcționa în condiții de autonomie universitară, având competențe proprii în domeniile academic, științific, organizatoric și operațional”, a anunțat Ministerul Educației.

Inițiativa, mai transmit autoritățile din Moldova, urmărește consolidarea dezvoltării educaționale, științifice și socio-economice a regiunii de sud, prin adaptarea ofertei universitare la necesitățile pieței muncii regionale.

Pentru dezvoltarea Centrului Universitar din Cahul vor fi alocați zeci de milioane de lei

Pentru susținerea dezvoltării Centrului Universitar - proiecte de infrastructură și dotări - Republica Moldova va aloca anual, timp de patru ani, cel puțin 10 milioane de lei. O parte din această sumă va fi alocată din bugetul Ministerului Educației, iar restul banilor vor proveni din veniturile proprii ale UTM.

„Centrul Universitar va beneficia de un buget distinct în cadrul bugetului UTM, iar începând cu anul 2027 vor fi instituite patru funcții suplimentare de cercetător, finanțate din surse bugetare și proprii. „Centrul Universitar va participa activ la procesul decizional strategic al UTM, inclusiv la inițierea și organizarea programelor de studii”, se mai arată în comunicat.

În structura de conducere a Universității Tehnice a Moldovei va fi instituită funcția de prorector responsabil de Centrul Universitar din Cahul, numit din rândul comunității academice locale. Totodată, Centrul va avea cel puțin 10 reprezentanți în Senatul UTM, iar anual, cel puțin o ședință ordinară a Senatului se va desfășura la Cahul.

Studenții și angajații vor fi transferați la Universitatea Tehnică a Moldovei

Guvernul oferă garanții clare pentru studenții și personalul angajat. Toți studenții înmatriculați la programele de licență, master și doctorat vor fi transferați la UTM în aceleași domenii și programe de studii, în aceleași condiții de finanțare și cu taxele stabilite anterior.

Transferul va fi realizat până la 31 august 2026, iar pentru anul academic 2026-2027 nu vor fi percepute taxe de studii până la finalizarea procesului de transfer. UTM va asigura integrarea studenților prin servicii de consiliere, suport social și ghidare în carieră. Personalul Universității din Cahul va fi transferat la UTM până la 1 septembrie 2026.

În primii trei ani de la fuziune nu vor fi operate reduceri de personal determinate exclusiv de procesul de reorganizare, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege.

În prezent, Universitatea din Cahul are 879 de studenți

Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că integrarea Universității din Cahul în UTM are ca obiectiv crearea unui centru universitar puternic și atractiv în sudul țării, capabil să ofere oportunități moderne de studiu și cercetare pe termen lung. „Integrarea va permite atragerea de resurse suplimentare, investiții majore în infrastructură și dezvoltarea unor programe de studii competitive, astfel încât Cahulul să devină un pol educațional de referință”, a subliniat ministrul.

„În prezent, Universitatea din Cahul are 879 de studenți la licență și un portofoliu de programe acreditate în domenii precum științele educației, drept, științe economice, administrație publică, informatică și inginerie. „În ultimii ani, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării și al partenerilor externi, au fost realizate investiții semnificative în infrastructură și inovare, inclusiv modernizarea căminelor studențești și dezvoltarea centrului de inovare și antreprenoriat INOTEK Cahul”, mai transmit autoritățile.

Emil Constantinescu, fost președinte al României, reacție dură la decizia de desființare a Universității din Cahul

„Mă pronunţ împotriva desfiinţării Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul”, a declarat fostul președinte Emil Constantinescu într-un comunicat transmis către Edupedu.

Fostul președinte al României a subliniat că înființarea Universității din Cahul a fost un proiect strategic cu implicații internaționale. „Înfiinţarea Universităţii din Cahul, ca filială a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a fost rezultatul protocolului de colaborare dintre Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Ministerul Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova pentru anul de învăţământ 1999/2000, semnat la 6 mai 1999. […] Desfiinţarea Universităţii din Cahul nu este o problemă unilaterală, ea este a tuturor celor implicaţi […]. Ea implică responsabilitatea partenerilor statali, întrucât are la bază angajamente internaţionale bi- şi trilaterale, asumate în 1997 de preşedinţii României, Republicii Moldova şi Ucrainei, în cadrul colaborării euroregionale la Dunărea de Jos, consultările reciproce fiind esenţiale”, a explicat acesta, conform Edupedu.

Universitatea din Cahul, un simbol al relațiilor dintre România, Moldova și Ucraina

Universitatea din Cahul a fost înființată în timpul mandatului său prezidențial (1996-2000), ca parte a unui angajament trilateral între România, Republica Moldova și Ucraina. „Acest angajament strategic trilateral, salutat imediat de vicepreşedintele SUA, Al Gore, şi de liderii Uniunii Europene, viza asigurarea unei zone de securitate şi stabilitate; consolidarea unităţii statale şi a suveranităţii Republicii Moldova, susţinerea culturală şi umanitară a comunităţilor româneşti, prin respectarea standardelor europene în materie”, a detaliat fostul lider de la Cotroceni.

Într-un apel comun cu Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și alte personalități, precum prezidiul Academiei de Științe a Moldovei, rectorul Universității din București, Marian Preda, și Antonie Popescu, fost consilier de stat, Emil Constantinescu solicită „identificarea, prin dialog și cooperare instituțională, a soluțiilor constructive și eficiente pentru asigurarea continuității procesului de dezvoltare sustenabilă” și păstrarea autonomiei Universității din Cahul.

Această poziție reafirmă importanța universității nu doar ca instituție educațională, ci și ca simbol al relațiilor bilaterale și trilaterale din regiunea Dunării de Jos.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o actiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!