Este vorba despre Alessia, fiica în vârstă de 8 ani a lui Ilie și a Amaliei Năstase, care va interpreta rolul Ancăi, o fetiţă extrem de prietenoasă şi ascultătoare. Alessia Năstase a petrecut două zile pe platourile de filmare a comediei ”Ho Ho Ho 2 – O Loterie de familie”, unde s-a distrat de minune. Mai mult, experiența a făcut-o să mediteze asupra ideei de a devenit actriță.
”Nu m-am decis dacă vreau să mă fac actriţă când voi creşte, dar cu siguranţă mă voi gândi la asta!”, a spus Alessia.
Indiferent de ce va alege să devină când va crește, mama ei, Amalia Năstase, o va susține. ”Am emoţii pentru debutul cinematografic al Alessiei şi ştiu că şi-a dat seama că în spatele unui rol stă foarte multă muncă. Dacă va dori să continue să fie actriţă, o voi sprijini din tot sufletul”, a declarat fosta soție a lui Ilie Năstase.
O producție MediaPro Pictures, ”Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” este un lungmetraj care spune povestea Emei (Patricia Posluşnic), o fetiță sătulă de viaţa din orfelinat care are norocul într-o zi să găsească un bilet de loterie câștigător. Când află că biletul poate fi încasat doar în decurs de o săptămână și doar de către un adult, Ema fuge de la orfelinat pentru a găsi o persoană de încredere care să o ajute.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.