Adela Popescu își sărbătorește azi mama, iar prezentatoarea tv i-a transmis celei mai importante femei din viața ei, un mesaj emoționant, postat pe contul de socializare.
Adela Popescu își sărbătorește azi mama. "Te iubesc mai presus de cuvinte! La mulți ani, mama mea!", a scris vedeta în dreptul imaginii în care apare alături de aceasta. Cele două sunt foarte apropiate și se întâlnesc ori de câte ori au timp liber.
Primele săptămâni de după naştere nu au fost deloc uşoare pentru Adela Popescu. Pe lângă oboseala inerentă în cazul mamelor, au început să apară şi alte probleme, cărora a învăţat însă să le facă faţă cu multă răbdare. Una dintre cele mai mari a fost alăptatul, care i-a provocat dureri de nedescris şa început. Mama vedetei a fost în permanență alături de ea.