În urmă cu câţiva ani, Mirabela Dauer şi Raoul făceau furori pe scenă, acolo melodiile lor cântate în duet se bucurau de mare succes la public. Din păcate, cei doi au ajuns la despărţire.
Adevărul despre relaţia dintre Mirabela Dauer şi Raoul: cei doi au vorbit despre neînţelegerile dintre ei
Mirabela Dauer a acordat un interviu pentru emisiunea „Agentul VIP”, de la Antena Stars, în care și-a spus părerea despre relația cu Raoul.
„El întotdeauna a vorbit frumos despre mine, faptele sunt de vină. Atitudinea lui s-a schimbat de când fetiţele astea, toată lumea i-a băgat în cap că el este mult prea mare ca să mai stea lângă o băbăciune şi să-i scrie ei. Şi că el poate să-i scrie şi lui Celine Dion dacă vrea muşchiul lui. Lui, pentru că este un copil, şi este un copil foarte talentat, că dacă nu era talentat, nu era lângă mine. Atunci i s-a urcat la cap şi acum poate s-a dezmeticit că după toată familia lui, eu am ţinut cel mai tare la el. Am fost singurul om care a ţinut la el după părinţii lui”, a afirmat Mirabela Dauer.
Adevărul despre relaţia dintre Mirabela Dauer şi Raoul: „Poate am călcat și eu strâmb”
La rândul său, Raoul a declarat, în aceeași emisiune:
„În urma acestei colaborări rămân acele albume împreună, peste 100 de melodii pe care Mirabela le cânt. Nu mi s-a urcat la cap. Nu mă cred şi nu sunt celebru. Dacă eu m-aş crede celebru, ea ce este? Probabil că are o amărăciune în suflet, dar Mirabela nu a fost niciodată o amărâtă. Ea a fost Mirabela înainte, cu şi după mine… Între noi fie vorba, nu avea ce să dea din casă, pentru că între noi nu au fost scântei, nu au fost văpăi. Probabil o fi călcat eu strâmb cu ceva, nu ştiu. Conştient sau inconştient. Eram un copil. Nu vreau să am în jurul meu oameni care să mă urască. Suntem supuşi greşelii”.