Adrian Mutu nu pare să se cuminţească. Fanatik scrie că jucătorul Cesenei i-ar fi telefonat celei mai frumoase femei din showbiz-ul românesc. "Îmi place foarte mult cum cânţi, dar te admir şi ca femeie. Dacă vrei să ne vedem mi-ar face mare plăcere, mai ales că vin în curând în România. Cine ştie, poate o cafea, poate se va înfiripa ceva... Dacă nu vrei să ne vadă cineva în ţară, te aştept în Italia", se pare că i-ar fi zis Mutu.
Antonia a rămas de-a dreptul interzisă de propunerea primită, cu atât mai mult cu cât cei doi s-au mai întâlnit întâmplător la mai multe evenimente mondene.
Răspunsul cântăreţei l-a lăsat mască pe "Briliant". "Este o jignire mare ceea ce faci tu, pentru că sînt femeie măritată şi tu ştii bine asta. În plus, şi tu eşti însurat şi nu procedezi corect faţă de familia ta. Consider asta o glumă proastă, gen "Camera Ascunsă", şi refuz să cred că la telefon este adevăratul Adrian Mutu. Dacă nu termini cu insistenţele voi face totul public în presă pentru a vedea toată lumea ce fel de om eşti", i-ar spus Antonia lui Mutu.
Sursă: gsp.ro